Studenți ai UBB, participanți la concursul internațional de studii de caz din Montreal

O echipă formată din patru studenți clujeni de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai a participat, în perioada 18-24 februarie, la cea de-a 10-a ediție a „John Molson Undergraduate Case Competition” (JMUCC), una dintre cele mai prestigioase competiții de studii de caz la nivel global, găzduită, anul acesta, de Universitatea Concordia din Montreal (Canada).

Echipa clujeană, compusă din studenții Deák Péter (anul III, Informatică economică), Éltes Rita (anul III, Management), Kelemen Kincső (anul II, Informatică economică) și Szabó Norbert (anul III, Finanțe și bănci) și coordonată de conf. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel și asist. univ. dr. Rácz Béla-Gergely, a avut „o prestație foarte bună la concurs, câștigând premiul de 3500 de dolari pentru eseul profesional din runda premergătoare finalei” – după cum informează UBB.

„La această competiție sunt invitate doar acele universități care în anii precedenți au avut rezultate remarcabile la diferite competiții internaționale de studii de caz. În 2018, echipa reprezentând UBB-FSEGA a fost invitată la această competiție, având astfel posibilitatea de a concura cu cele mai bune echipe studențești din lume. Selectarea echipei clujene să participe la finala din Canada a concursului se datorează în mare parte rezultatelor obținute de UBB-FSEGA în anul 2017 la competițiile internaționale de studii de caz organizate la Harvard University, la University College London sau la Norwegian School of Economics” – informează UBB.

Competiția din Montreal, la care au participat 24 de universități din 14 țări, de pe patru continente, s-a desfăşurat în mai multe etape, echipele concurând în perechi de două universități diferite, în fiecare rundă. „În primele trei zile ale evenimentului participanții au lucrat la trei studii de caz de câte trei ore, urmând ca în a patra zi să aibă 24 de ore la dispoziție pentru rezolvarea studiului de caz principal, referitor la strategia de distribuție a companiei Walmart Canada. Soluțiile fiecărui studiu de caz au fost prezentate în fața unui juriu compus din reprezentanți ai mediului de afaceri din Canada. Cu toate că echipa clujeană nu s-a calificat în finala mare a concursului, în runda a treia a reușit să obțină o victorie în fața adversarei directe din runda respectivă, Universitatea Alberta din Canada” – arată sursa citată.

M. T.

Articole din aceeasi categorie