Strada Bună Ziua a fost „retrocedată” municipalităţii

După ce, în urmă cu circa zece ani, strada Bună Ziua a fost trecută în patrimoniul Ministerului Transporturilor, în vederea modernizării, la începutul acestei luni, strada a fost redată municipalităţii.

Potrivit primarului Emil Boc, „retrocedarea” a fost făcută de Guvernul României, care a emis o ordonanţă, prin care strada Bună Ziua a trecut din nou în proprietatea municipiului Cluj-Napoca. „Strada a fost primită, dar încă nu e cadastrată şi întabulată. Urmează imediat finalizarea procedurii de cadastrare”, a spus edilul, la un post de radio, precizând că, în 3 mai Guvernul a adoptat o hotărâre de Guvern dar care, este incompletă. „Doar s-a trecut în proprietate fără să se finalizeze procedura de cadastrare care acum se află în fază finală. Aşteptăm cadastrarea după care vom trece la implementarea proiectului pe care îl avem pregătit. În mod normal, trebuia să ne-o predea cadastrată complet, dar au predat-o fără cadastrare”, a explicat primarul. Potrivit acestuia, municipalitatea lucrează împreună cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri – aflată în subordinea Ministerului Transporturilor -, urmând ca până în luna iunie să se încheie procesul verbal de predare-primire. „Termenul pentru predare prevăzut în hotărârea de guvern este de 30 de zile, după care să se intre la lucru. Să nu uităm că această stradă a fost a municipalităţii, strada Bună Ziua este a oraşului, a fost preluată pentru modernizare în 2006 sau în 2007 de către Ministerul Transporturilor. O tot cerem de vreo 3-4 ani de zile. E bine că ne-a fost redată pentru că revine şi rămâne în proprietatea publică a oraşului”, a precizat Boc.

Amintim că, la începutul acestui an, viceprimarul Dan Tarcea preciza că după modernizare, strada Bună Ziua ar urma să aibă trei benzi de circulaţie, pistă de biciclete şi două trotuare a câte doi metri lăţime. Totodată, în vederea decongestionării traficului vor fi amenajate două sensuri giratorii – la intersecţia străzilor Bună Ziua-Măceşului-Trifoiului şi, respectiv la intersecţia străzilor Calea Turzii-Mihai Românul.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *