Ştiri * Informaţii * Ştiri…

“3 milioane”, spectacol de teatru documentar

vineri 13 aprilie, 19. 00 • Urania Palace

În mai 2016, judeţele ţării au fost aduse în cutii de carton pe scările Casei Poporului. În cutii se aflau 3 milioane de semnături strânse pentru a susţine un referendum care să înlocuiască, în definiţia familiei din Constituţie, cuvântul „soţi” cu sintagma „bărbat şi femeie”.

„3milioane” este un spectacol de teatru documentar care investighează discursuri ale susţinătorilor acestui referendum. Rostite pe un ton categoric şi adesea vehement, vorbele lor sună convingător. Însă statisticile pomenite în discursuri sunt oare credibile? Informaţiile pe care sunt bazate argumentele lor sunt oare adevărate şi realiste?

„3milioane” propune o incursiune dincolo de controverse şi propagandă şi un exerciţiu de a distinge între instigare la ură şi dreptul la liberă exprimare, discriminare şi corectitudine politică.

3 milioane, regia Adina Lazăr, dramaturgie: Alexandra Felseghi, scenografie: Silviu Medeşan; în distribuţie Lucia Marneanu, Denisse Moise, Diana Buluga, Lucian Rus, Emanuel Cifor; animaţii Paul Muresan; documentare: Diana Meseşan.

“Povestea lui Bine – Rău”

14 aprilie, 11. 00 * Reactor

Spectacolul Povestea lui Bine-Rău este o adaptare după Alb-negru sau Trista poveste a prinţesei din Cel Mai Mic Regat de Ana Ripka Rus. Să ne imaginăm pentru o clipă că lumea e pictată în alb şi negru. Fericirea doarme într-un sertar alb, tristeţea, într-unul negru. Iubirea are petale albe, speranţa – aripi albe, frica are umbre negre şi tot aşa. Dar ce ne facem când lumea aceasta e invadată de culori, de nuanţe? Cum deosebim lucrurile frumoase de cele urâte? Ce culoare are binele atunci? Dar răul? Dar copiii care râd, jucându-se împreună? În Povestea lui Bine-Rău, ne aşteaptă multe alte întrebări de acest fel. Dar tot acolo, pe tărâmul Celui Mai Mic Regat, ne vom întâlni cu mica prinţesă şi prietenul ei, bufonul. Alături de ei vom afla toate răspunsurile despre lumea din jur, despre frumuseţe, despre dezamăgire, despre emoţiile pe care nu le-am înţeles până acum. Şi poate, pe parcursul drumeţiei pe acest tărâm, vom descoperi că e prea greu – şi uneori nedrept – să împărţim lumea în doar două culori, când există atât de multe altele care să ne bucure. În fond, nu putem vorbi doar despre bine sau doar despre rău. Aşa că haideţi să vorbim despre Bine-Rău.

“Povestea lui Bine – Rău” de Ana Ripka-Rus, dramatizare: Lorena Copil, regizor: Cătălin Mardale, scenografia: Oana Andreea Matei, video: Paul Stroia şi Radu Arieşanu; în distribuţie Alina Mişoc, Oana Nemeş, Bogdan Gontineac şi Paul Sebastian Popa.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *