Greva generală a dascălilor se apropie de start

Discuțiile purtate între sindicatele din Învățământ și reprezentanții guvernului nu au dus la detensionarea situației din Educație deoarece oferta făcută de guvernanți nu a fost pe placul sindicaliștilor, rezultatul fiind că dascălii se îndreaptă spre declanșarea grevei generale începând de luni, 22 mai.

Reamintim că revendicările vizează majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic urmând să se realizezeprogresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. De asemenea, se solicită instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic. Sindicaliştii mai cer acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ, acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.), creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii,precum și renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Însă, în discuțiile de la mijlocul acestei săptămâni s-a convenit doar emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru aplicarea intergrală a Legii 153 privind salarizarea bugetarilor, și ca la grila de salarizare din Învățământ să se plece de la principiul conform căruia ”salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie”. Drept urmare, federațiile sindicale au decis intrarea în grevă generală, iar la nivelul Inspectoratelor Școlare au avut loc ședințe cu directorii din școli.

”Începe diversiunea, ca să se dezumfle greviștii. Din câte știu, la ședința Inspectoratului cu directorii școlilor, aceștia au fost atenționați că nu au dreptul să intre în grevă și li s-a cerut să suspende contractele de muncă ale profesorilor pe durata grevei. Ar putea fi afectați profesorii care au examene de grad, iar directorilor li s-a cerut să vadă în REVISAL (Registrul General de Evidență a Salariaților – n.r.) care dintre profesori se află în această situație. Dar, nu se ține cont că una este suspendarea și alta este întreruperea contractului de muncă.”, spune Lucia Cojocaru (foto), președintele Filialei Cluj a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Ea afirmă că, deocamdată cel puțin, decizia profesorilor este de a continua protestul. ”Lucrurile se mai pot schimba până luni, dacă vor avea cumva loc discuții cu guvernanții, însă tot ce pot spune acum este că luni, la ora 8, se va intra în grevă generală, și încă nu se știe cât timp va dura aceasta”, mai spune Lucia Cojocaru.

Reamintim că sindicatele din Educaţie au început protestele încă din luna aprilie a acestui an, când au pichetat timp de două zile sediul Guvernului, după care salariaţii din Învăţământ, din toate judeţele ţării, au participat la un marş de protest la București.

Aproape 70% dintre dascălii clujeni intră în grevă

Inspectoratul Județean Școlar Cluj a anunțat că, ”în conformitate cu informarea primită de la cele două Sindicate reprezentative la nivelul județului Cluj, precum și a datelor centralizate de la nivelul fiecărei unități de învățământ (…) rata de participare la grevă, în județul Cluj, este de 68%”. De asemenea, Inspectoratul afirmă că ”a recomandat directorilor unităților de învățământ preuniversitar să efectueze o analiză atentă a situației fiecărei grupe / clase și să transmită informări părinților referitoare la posibilitatea asigurării supravegherii copiilor / elevilor, în funcție de datele specifice” și recomandă părinților ”să fie în permanentă legătură cu educatorii / învățătorii / diriginții, pentru a fi informați cu privire la evoluția conflictului de muncă declanșat.”

De remarcat că același lucru l-au făcut și sindicaliștii din Învățământ. ”Noi am anunțat părinții despre acțiunea de protest și am recomnadat să nu vină elevii la școală. Dar, dacă vor veni, vor fi supravegheați, însă nu se va desfășura activitate didactică”, spune liderul clujean al FSLI. De asemenea, Lucia Cojocaru a afirmat că doar trei unități de învățământ din județ – Școala din Gîrbău și liceele CUG și Báthory István nu vor participa la grevă.

Sindicatele din penitenciare susțin greva profesorilor

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că susține greva profesorilor și că polițiștii de penitenciare vor ieși în stradă alături de cadrele didactice. Sindicatele din penitenciare consideră că măsura luată de profesori de a declanșa greva generală ”este una legitimă, atâta timp cât un profesor își începe cariera cu un salariu de 2.400 de lei”.
FSNAP afirmă că ”România este țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa, iar această situație denotă lipsa de interes a clasei politice pentru educația românilor”, unul dintre efecte fiind creșterea infracționalității. Federația atrage atenția că există în penitenciare ”23.000 de deținuți, dintre care peste 15.000 au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni cu violență (crime, violuri, tâlhării)”, iar o ”educație corespunzătoare, un sistem de învățământ pus la punct și guvernanți care să nu-și bată joc de cadrele didactice ar fi determinat ca numărul românilor, victime ale infractorilor dovediți de instantă să fie mult mai mic”.

De asemenea, FSNAP arată că ”Guvernul României cheltuie lunar aproximativ 6.000 de lei cu un deținut, în timp ce educatorii, învățătorii, profesorii își încep carierele cu un salariu de aproximativ 2.400 de lei”, ceea ce ”demonstrează că politicienii respectă mai mult infractorii decât pe propriii lor dascăli”, în timp ce ”condițiile de detenție din închisori sunt superioare condițiilor din școlile din mediul rural”.

În final, sindicaliștii întreabă, retoric firește: ”Cum ar putea să se înțeleagă profesorii cu un prim-ministru care a fost prins că a copiat teza de doctorat?! Greva profesorilor reprezintă nota pe care dascălii i-o dau lui Nicolae CIUCĂ la examenul de prim-ministru al României”.

Reamintim că, în ultimii doi ani, sindicaliștii din penitenciare au acuzat ministerul de resort de lipsa reacției privind problemele din închisori, atât față de acordarea, conform legii, a majorărilor salariale promise personalului angajat, cât și față de noile prevederi cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență referitoare la pensionarea polițiștilor, militarilor și polițiștilor din penitenciare, și au anunțat proteste de amploare. Anul trecut, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Federația Polițiștilor de Penitenciare și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate s-au alăturat protestului polițiștilor reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și de Sindicatul Democratic al Polițiștilor. De asemenea, la sfîrșitul lunii aprilie, FSANP a acuzat Guvernul Ciucă că ”elaborează Ordonanța austerității cu încălcarea legii privind transparența decizională”, iar blocarea angajării de personal va avea un efect similar cu desființarea a două penitenciare.

V. Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut