Şi geniile greşesc…

… şi îi iertăm, căci n-avem ce face, prea atârnă greu în balanţă imensele servicii pe care le-au făcut pentru omenire.

Dar asta nu ne împiedică să ne amuzăm, măcar o dată pe an, aşa, primăvara, când, cum totul renaşte şi înfloreşte, parcă ne apucă şi pe noi cheful… Şi-apoi, oricum, geniile sunt atât de… sus, încât se vor amuza, cu siguranţă, şi ele de bietele noastre îndrăzneli, fără să se supere.

Platon, înţeleptul, aşeza femeia între bărbat… şi animal! Oare ce tâlcuri ascunse îl mânau spre un asemenea silogism? … De răutate nu-l poţi bănui … de prostie, evident, nici vorbă … de o mică dorinţă păcătoasă? Sau ce? De un dispreţ, sper din suflet că nu, în fond multe animale sunt demne de invidiat: câinele pentru nasul ce decelează până la 2 atomi şi mii de nuanţe, incredibil de multe mirosuri, vulturul pentru vederea sa teribilă, liliacul pentru radarul său fără greş etc. etc. etc. Deci?

Aristotel, filosoful, socotea femeia un mascul imperfect şi mutilat! Mă rog, dacă buricul Universului este bărbatul, silogismul este corect, dar cum nu e … Nu râdem, Doamne fereşte, nici de asta, nici de faptul că Aristotel, bărbatul, avea mâinile pline de inele, pe fiecare degeţel unul! Ce-i de râs? Doamne fereşte, absolut nimic!

Menandru asocia, clar, femeia cu … durerea! Oare de ce? Pentru că naşte în chinuri pe care un bărbat nu le-ar îndura, sigur? Sau pentru că Măria Sa Masculul îi oferă nenumărate prilejuri de durere? … Ştia Menandru ce ştia, de-l lua gura pe dinainte … Iar, mai apoi, s-a mai îmbunat şi a decretat: femeia este un rău agreabil bărbatului! Şi s-a scos … credea el!

Novalis considera aspru şi clar, absolut fără echivoc: bărbatul este simbolul Adevărului şi al Dreptăţii! … probabil în frunte cu Nero, Caligula, Hitler, Stalin şi alţi nebuni ai Istoriei! …

Lope de Vega credea că femeia se mişcă între doi poli: dragoste şi răzbunare! Şi cu asta, basta!

Moreno decreta: femeia? Jumătate fildeş, jumătate graţie! Punct.

Rousseau nu a scăpat ocazia să „picteze” femeia: obiect seducător şi funest, pe care îl ador şi îl detest … Corect? Corect pentru faptul că a avut curajul să scrie ceea ce alţii doar gândesc … atunci şi acum.

Oscar Wilde socotea şi el … masculin: bărbatul este triumful spiritului asupra moralei! … Ha – ha – ha! … că altceva ce să zici?

Gogol nu ne-a iertat nici el: femeia? Jumătatea galantă a neamului omenesc şi mai mult nimic! … Chiar nimic?

„Fermecătoare greşeală a naturii, otravă dar şi medicament, creatură slabă şi înşelătorie, o calamitate, ca şi războiul, pericolul tuturor paradisurilor, mare a naufragiilor fatale, apă adâncă care îneacă, apă proaspătă care ucide, o fortăreaţă în care bărbatul e prizonier” … etc. etc. etc. S-a gândit. S-a zis. S-a scris. Nu-i, totuşi, uşor exagerat?

Până şi într-un text asiro-babilonian, scris, cum altfel, de un bărbat, se zice: „femeia e un pumnal de fier, unul ascuţit ce taie gâtul bărbaţilor”.

Ce ne facem, doamnelor?

Păi, zâmbim, ce altceva? Că explicaţii ar fi prea multe şi n-ar încăpea nici măcar într-un duel de floretă ca acesta, când crapă de primăvară.

Şi-atunci?

Şi-atunci … treacă de la noi! Îl iertăm şi-l iubim pe El, bărbatul, geniu sau … nu prea, nu de alta, dar a avut grijă al nostru Vasile Pârvan să-l salveze: bărbatul e în primul rând fiul femeii! … Norocul lui.

Stela-Maria IVANEŞ

Primăvara, 2017

Articole din aceeasi categorie