Şezătoare. “SUFLET DIN SUFLETUL NEAMULUI MEU”

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la moartea poetului George Coşbuc. Momentul de pioasă aducere aminte şi sfioasă comemorare este marcat de către formaţia culturală a Centrului de zi din cadrul Fundaţiei pentru Îngrijirea Vârstnicului.
După cum ne-a informat domnul Alexandru Cucu, responsabilul cultural al Centrului, interpreţii, îmbrăcaţi în autentice costume populare, vor rememora prin viers şi joc ţărănesc momente de mare simţire a poeziei coşbuciene. (Duşmancele, Nu te-ai priceput, Numai una, La oglindă,…).
La spectacolul comemorativ sunt invitaţi toţi iubitorii de poezie şi muzică populară. ‘Trupa de Şoc’, cum răsfăţat îşi spun cei care dau viaţă viersului şi cântecului strămoşesc, vă aşteaptă astăzi, ora 11. 00, pe strada Tazlău nr. 11, din municipiul Cluj – Napoca.
T. S.

Articole din aceeasi categorie