Serbările Naționale de la Țebea, la 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu

Câteva mii de oameni au participat, la ediţia din acest a Serbărilor Naţionale de la Ţebea, dedicate memoriei Eroului Naţional Avram Iancu, de la a cărui moarte se împlinesc 150 de ani.

Manifestările comemorative au început duminică dimineaţa la biserica din cimitirul de la Ţebea, cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de înalţi prelaţi bisericeşti, urmată de o slujbă de pomenire a lui Avram Iancu şi depunerea de coroane de flori la mormântul acestuia.

La ceremonii au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă, miniştri, preşedinţi şi parlamentari de la diverse partide politice, lideri judeţeni şi locali din cadrul administraţiilor publice.

„Avram Iancu ne dă, peste veacuri, o lecţie de moralitate, de creştinism trăit, patriotism fertil şi ne face o invitaţie la acţiune inteligentă. Astăzi, încă o dată, inima bătrânului Ardeal bate la Ţebea şi de aici pompează sânge în speranţa că va revitaliza întreaga ţară, pentru a împlini doru. Eroului nostru drag, acela de a-şi vedea naţiunea fericită. Dacă ne-ar putea vorbi astăzi la umbra Gorunului lui Horea, Iancu ne-ar cere să redescoperim iubirea de fraţi, iubirea de neam, care pe el l-a mistuit”, a spus, în discursul său, episcopul Devei şi Hunedoarei, Nestor.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că participarea unui număr mare de români la serbările de la Ţebea arată că noile generaţii percep mormântul lui Avram Iancu şi Gorunul lui Horea ca pe un loc în care îşi reafirmă rădăcinile, identitatea, patriotismul şi respectul faţă de sacrificiile înaintaşilor.

„Comemorăm, astăzi, 150 de ani de la trecerea în panteonul naţiunii române a uneia dintre cele mai semnificative personalităţi din galeria eroilor noştri. Avram Iancu, conducătorul Revoluţiei din anul 1848 din Transilvania, a fost o figură emblematică a desăvârşirii conştiinţei noastre de neam, un erou care şi-a dedicat viaţa şi energia interesului poporului său. Evenimentele anuale prilejuite de omagierea lui Avram Iancu, ‚Crăişorul Munţilor’, dovedesc importanţa valorilor şi tradiţiilor care, protejate şi transmise mai departe, ne dau încredere să privim spre un viitor paşnic şi prosper. Trasând un arc peste timp, modelul de viaţă şi de autentică dăruire al revoluţionarului român paşoptist constituie şi în prezent o sursă valoroasă de inspiraţie”, se arată în mesajul preşedintelui, prezentat la Ţebea de Sergiu Nistor, consilier prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale.

Iohannis spune că Avram Iancu credea în forţa faptelor şi s-a consacrat în istorie ca un luptător pentru libertate socială şi naţională.

După ceremonialul depunerii coroanelor de flori a urmat o defilare a gărzii de onoare, iar de la ora 14,30 pe scena în aer liber de la Ţebea au urcat nume importante ale folclorului românesc, într-un spectacolul organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara prin Centrul de Cultură şi Artă.

În acest an, Serbările Naţionale de la Ţebea au fost programate pe parcursul a două zile, sâmbătă fiind oficiată o slujbă de sfinţire noii picturi din biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, situată în cimitirul din localitate. Slujba de sfinţire a fost condusă de mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, alături de care s-au aflat episcopul Devei şi Hunedoarei, Nestor, episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei, episcopul Severinului şi Strehaiei, Nicodim şi episcopul român al Ungariei, Siluan. Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, într-o familie de moţi înstăriţi. De profesie avocat, Avram Iancu a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş şi a fost îngropat la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut