Şefii regiilor subordonate CJ Cluj, destituiţi

Consilierii judeţeni au decis vineri să-i demită, începând cu 17 octombrie, pe toţi directorii regiilor subordonate Consiliului Judeţean, urmând ca atribuţiile de conducere să fie preluate de către Consiliile de Administraţie. Reprezentanţii CJ Cluj au explicat că demersul vine ca urmare a prevederilor OUG 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă. Ca urmare a adoptării hotărârii de CJ Cluj, începând cu 17 octombrie vor fi demişi directorii de la SC Pază şi Protecţie Cluj, Aeroportul Internaţional ‘’Avram Iancu’’, SC Clujana, SC Univers T SA, Centrul Agrotransilvania, Compania de Apă Someş SA, SC Tetarom SA şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Cluj.
În contextul adoptării acestei hotărâri, directorul Aeroportului Internaţional ‘’Avram Iancu’’, David Ciceo a avertizat că măsura contravine regulamentului european privind transporturile. “În cazul în care oameni care nu au calificarea necesară vor prelua conducerea executivă, se va pune în pericol traficul aerian care va intra în Cluj. Aeroportul, prin Biroul Juridic, va analiza situaţia creată”, a spus David Ciceo.
C.P.

Articole din aceeasi categorie