Se închid tot mai multe firme cu capital străin

Numărul suspendărilor de firme din România cu capital străin a crescut cu 66,52%, în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce numărul dizolvărilor s-a majorat cu 74,21%, potrivit datelor prezentate de Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Pe de altă parte, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, a crescut cu 66,52% numărul suspendărilor (4.108 de suspendări, comparativ cu 2.467 în intervalul similar din 2017), s-a majorat cu 74,21% numărul dizolvărilor (6.397 dizolvări, comparativ cu 3.672), a crescut cu 19,25% numărul radierilor, până la 15.254, iar insolvenţele s-au majorat cu 28,07%, ajungând la 1.492 de cazuri, faţă de 1.165 în perioada similară a anului trecut.

Datele CNIPMMR mai arată că, în primele trei luni ale anului, cadrul legislativ a fost major modificat, fiind adoptate 120 de modificări legislative la Codul fiscal, ce au afectat şi afectează activitatea IMM-urilor. La nivel general, datele oficiale arată că, în primele trei luni din acest an, au fost adoptate 835 de acte normative, iar peste 45% dintre legile şi ordonanţele adoptate au afectat direct şi semnificativ întreprinderile, inclusiv IMM-urile (legislaţia fiscală, declaraţiile şi contribuţiile obligatorii etc.).

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *