Se duce dracului şi Oserul

Oserul – târgul de vechituri al Clujului – datează cu mult înainte de toate primăriile post-decembriste şi de toţi primarii or consiliile locale care s-au perindat pe la conducerea oraşului. Dar, spre deosebire de predecesori, ce nu înţeleg cei de acum este că banii se pot administra (prost sau mai puţin prost), însă distracţia nu. Şi, până la urmă, asta este esenţa Oserului: o distracţie la sfârşit de săpămână, nu neapărat o afacere.

Pe vremuri, târgul funcţiona la un pod de peste Someş, apoi a fost mutat în Someşeni, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă pe la periferia oraşului. Pentru nostalgici, să rememorăm că, în urmă cu zeci de ani, în Oser exista inclusiv un Zid al Morţii. Domnul Costelino (dacă bine îi ţin minte numele), un bătrân cu plete albe, cască din piele cum aveau aviatorii de la sfîrşitul primului război mondial şi cizme antediluvene, încheiate cu o sumedenie de cureluşe, însoţit de o domnişoară palidă, înaltă şi slăbuţă, se urca pe cîte o motocicletă aproape ruginită, ca să ”performeze” plin de curaj pe panta abrupt înclinată, construită din sânduri a Zidului. Specacolul era garantat.

Dar, timpul a trecut. Acum, pe strada Bobâlnei, Regia Autonomă a Domeniului Public a construit, după o vreme în care lucrurile mergeau oricum bine mersi şi fără toate astea, o serie de hale dotate cu mese mici, din beton roz, alei asfaltate destul de prost şi o parcare. Până atunci, marfa se vindea de “pe jos” sau de pe mese improvizate aflate în “dotarea” vînzătorilor. Faţă de condiţiile de dinainte, cele de acum sunt superioare. A dispărut praful şi noroiul, însă modernizarea asta are un preţ: a dispărut farmecul de târg ad-hoc, care mai poate fi regăsit doar pe la Negreni.

În plus preţurile sunt mari: chiria pentru o masă este de 20 de lei pe zi, şi sunt tot mai puţini vânzători care se încumetă să dea atât. Faptul se poate observa cu ochiul liber – cam o treime din mese rămân neocupate, în timp ce, înainte vreme, de multe ori tot spaţiul, aşa cum era de prăfos şi noroios, se dovedea neîncăpător. În plus (sau, mai bine spus, în minus) dispar şi cei care veneau în târg cu mai aveau prin casă, şi veneau nu neapărat pentru ca să cîştige cine ştie cât, ci, mai ales, ca să îşi petreacă agreabil sâmbăta. (Îmi aduc aminte că un amic a vrut să cumpere toată cantitatea de sacâz – se foloseşte la “lipituri” în electronică – iar “comerciantul” a refuzat hotârît, pe motiv că “dacă ţi-l vând tot, eu ce mai fac sîmbăta viitoare?”) Locul acestor vânzători de ocazie este luat de – haideţi să le spunem – “profesionişti”, care “desfac” vechituri aduse de prin străinătate, tot mai neatractive şi la preţuri tot mai mari.

Este posibil ca acum să se încaseze mai mulţi bani, însă banii nu sunt totul. Nu la Oser. De fapt, toate aceste dotări au fost făcute din banii contribuabililor, nimeni nu a rugat pe nimeni să facă o afacere din Oser. Nu stă bunăstarea oraşului în banii luaţi de acolo. Puteau să rămână toate aşa cum erau – lumea era mulţumită. Distracţia, amuzamentul costau puţin. Şi aveau farmec. Acum, lucrurile s-au schimbat, şi nu chiar în bine. Şi, dacă totul se judecă prin prisma banilor, de ce nu este folosit spaţiul şi în celelalte zile ale săptămînii? Se poate face acolo o piaţă agro-alimentară, volantă sau nu, cum nu mai există alta în judeţ, şi aşa s-ar putea încasa mult mai mult decît taxând aiurea una din distracţiile clujenilor.

Am impresia că dacă lucrurile vor continua tot aşa, vom mai avea hale, măsuţe din beton roz bombon, asfalt şi parcare, dar nu vom mai avea Oser.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie