Curent la preț ceva mai mic pe piața concurențială

Consumatorii casnici în regim reglementat care cumpără energie de la Electrica Furnizare au la dispoziţie, în piaţa concurenţială, 47 oferte cu preţuri mai mici (inclusiv cea a companiei Elcetrica) decât dacă ar rămâne cu vechiul contract pe piaţa de serviciu universal, potrivit calculelor realizate de Agerpres, pe baza comparatorului de preţuri de pe site-ul ANRE.

În prezent, Electrica este furnizorul tradiţional al clienţilor în regim reglementat din 18 judeţe ale ţării, inclusiv Cluj. Locuitorii care până acum au plătit preţuri reglementate ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa concurenţială, fie cu furnizorul actual, fie cu altul, altfel vor plăti mai mult cu 15-18%, odată cu liberalizarea totală a pieţei.
Schimbarea contractului de energie este un proces relativ simplu şi nu ar trebui să ocupe foarte mult timp. Pe site-ul ANRE există o aplicaţie unde consumatorii pot compara ofertele tuturor companiilor de pe piaţă, disponibilă la adresa https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife. Fiecare consumator trebuie să completeze judeţul în care se află, consumul din ultima factură şi valoarea ei, pentru a o putea compara cu noile oferte.
Pe piaţa de serviciu universal, adică unde vom rămâne automat dacă nu facem nimic, facturile vor crește semnificativ. Pe piaţa concurenţială, consumatorii pot alege dintre 105 oferte ale companiilor energetice. Din păcate, niciuna nu este cu un preţ mai mic decât cel din factura actuală, însă aplicaţia afişează ofertele în ordinea lor crescătoare şi poate fi găsită cea mai ieftină. Din totalul ofertelor, 47 au un preţ mai mic decât dacă am rămâne cu vechiul contract, adică scumpirea va fi mai mică.
Dacă doresc să rămână la acelaşi furnizor, adică Electrica Furnizare, consumatorii pot încheia un nou contract pe piaţa concurenţială cu această companie, la un preţ mai mare cu 12% faţă de ultima factură (asta, dacă nu vor apărea noi oferte după preconizzata schimbare a legii energiei, anunțată de ministrul Virgil Popescu).
Odată ce se hotărăşte asupra uneia sau mai multor oferte, consumatorul trebuie să trimită un mail la respectiva companie sau companii, pentru a solicita o ofertă nominală. Furnizorii au termen legal 15 zile pentru a trimite un răspuns. Contractul trebuie citit cu mare atenţie şi, de asemenea, foarte important este să ne interesăm care sunt modalităţile companiei de comunicare cu clienţii: există site, call-center, aplicaţie mobilă, reprezentanţă sau magazin, unde se găsesc fizic acestea, precum şi modul de plată a facturii. Este bine să căutăm şi un istoric al acelei companii, mai ales dacă nu este un nume prea cunoscut, pentru a vedea care au fost până acum relaţiile cu clienţii sau dacă au existat amenzi pentru încălcarea legii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut