Scumpire record a biletelor de avion

Prima lună a acestui an a adus cu sine o creştere exorbitantă, de peste 50% a biletelor de avion, iar legumele, fructele şi carnea de porc sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ianuarie.

Datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că, faţă de ultima lună a anului trecut,
în ianuarie s-au înregsitrat scumpiri la absolut toate produsele alimentare, cele mai mari creşteri de preţuri având loc la legume şi conserve de legume (cu 3%), fructe proaspete (cu 2,81%), cartofi (cu 1,83%) carne de porc (cu 1,78%) şi citrice (1,37%). Pe ansamblu, creşterea de preţ în sectorul mărfurilor alimentare a fost de 0,41%.

Dintre servicii, în afară de transportul aerian, scumpiri importante au fost consemnate şi la servicii poştale (cu 7,40%), transport interurban (cu 1,44%) şi alte servicii (cu 1,69%). Singura scădere de tarife a avut loc la servicii de telefonie (cu 0,6%). Pe ansamblu, tarifele la servicii au fost mai mari cu 0,43% în ianuarie faţă de decembrie.

În sectorul mărfurilor nealimentare, cel mai mult s-au scumpit energia termică (2,96%), tutunul şi ţigările (cu 1,63%), în timp ce preţul combustibililor a scăzut cu 2,1%. O altă ieftinire, nesemnificativă, de sub 1%, a fost înregsitrată la încălţăminte. Pe ansamblu, preţurile produselor nealimentare au crescut cu 0,02%.
Preţurile de consum au crescut pe ansamblu cu 0,4%, iar rata anuală a inflaţiei a scăzut la 3,65% în ianuarie, de la 4% în decembrie 2016. reamintim că, la începutul acestei săptămâni, Banca Naţională a României şi-a redus cu puţin prognoza de inflaţie pentru anul în curs la 3%, de la 3,1%, cât era estimarea anterioară.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *