Scriitorul Ion Agârbiceanu, un clujean mereu în inima ardelenilor

Cotidianul „Făclia” deschide, pentru cititorii săi, o suită de articole în care vor fi prezentate clădiri şi monumente remarcabile din Cluj-Napoca, legate de viaţa unor ilustre personalităţi ale istoriei şi culturii transilvănene. Suita este dedicată Anului European al Patrimoniului Cultural, a cărui deviză este „La confluenţa dintre trecut şi viitor”. Foarte multe personalităţi din memoria colectivă a oraşului au avut un rol substanţial în făurirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Scriitor şi ziarist de renume, preot hirotonit în aprilie 1906, protopop unit al Clujului, membru corespondent al Academiei Române, Ion Agârbiceanu (1882-1963) s-a stabilit la Cluj în anul 1919. A fost ales, în 1921, preşedinte al Sindicatului Presei Române din Ardeal şi Banat, iar din 1923 a fost membru în Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Români. Agârbiceanu a acceptat, în octombrie 1938, conducerea ziarului „Tribuna” din Cluj, în fruntea căruia s-a aflat până în august 1940. Nu a fost un jurnalist prin vocaţie, mai curând un observator şi un moralist, cu relevanţă în colaborările sale la „Ramuri”, „Gândirea”, „Transilvania”, „Cugetul românesc”, „Universul literar”, „România literară”, ş.a.

Casa de pe strada Andrei Mureşanu nr. 31, unde a locuit, din 1924 până în anul 1963, scriitorul Ion Agârbiceanu

A fost membru al Marelui Sfat Naţional din Transilvania, instituit potrivit Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918. Senator, vicepreşedinte al Senatului, s-a implicat în dezbaterea modalităţilor de afirmare a specificului naţional şi, mai ales, a tradiţiei. S-a opus imixtiunii politicului în viaţa cotidiană. În anul 1928 a fost numit în conducerea Asociaţiei Transilvane pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), înfiinţată la Sibiu, în 1861, cu rol însemnat în emanciparea culturală şi politică a românilor ardeleni.

Dictatul de la Viena şi dezmembrarea ţării, în 1940, l-au obligat să se refugieze la Sibiu, până în 1945.

Familiarizat cu marea literatură – Balzac, Flaubert, Gogol, Tolstoi, Dostoievski – nuvelistul şi romancierul Ion Agârbiceanu a rămas, totuşi, un tradiţionalist. A abordat într-o manieră proprie tematica sămănătoristă şi poporanistă. A ales solemnitatea povestirii. Personajele sale sunt inadaptabile, cu o aură a muceniciei („Fefeleaga”, „Dura lex”). Pentru Agârbiceanu, oamenii sunt „marile minuni ale vieţii”, prozatorul îi confruntă cu experienţe dureroase, tanatice, pentru a le releva adevărata personalitate. Personajele cele mai realizate ale operei sale sunt oameni care nu pot trăi în izolare. Agârbiceanu nu a reuşit decât rareori portrete de orăşeni. Scriitorul însuşi îi considera pe locuitorii oraşelor depersonalizaţi („Imponderabilul”). Intelectualii lui sunt puţin verosimili. Tehnica misterului, pe care o stăpâneşte precum puţini alţi scriitori români, vine din eresul folcloric (romanele „Strigoiul” şi „Faraonii”).

Agârbiceanu construieşte un personaj, de preferinţă, prin gesturi, analiza psihologică mărginindu-se la sugestii. Omul e legat permanent de crepuscular şi de durere („Vechi pădurari”). Romanul său „Arhanghelii” marchează un punct de referinţă în literatura română.

Carmen FĂRCAŞIU

Articole din aceeasi categorie