Adana Demirspor și-a schimbat antrenorul înainte de meciurile cu CFR Cluj din Europa

Adana Demirspor, adversara celor de la CFR Cluj în turul doi preliminar din Conference League, a reușit o importantă lovitură de imagine, instalându-l ca antrenor pe fosta glorie a fotbalului olandez, Patrick Kluivert, 47 de ani.

Conform presei din Turcia, mutarea a fost oficializată sâmbătă, la scurt timp după miezul nopții. Olandezul a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiunea de prelungire cu un an suplimentar.

Kluivert îl înlocuiește pe banca tehnică pe Vincenzo Montella, cu care echipa turcă a terminat sezonul pe locul patru în campionat.

Viitoarea adversară a CFR-ului mai dorește, de asemenea, un transfer de răsunet, turcii dorind să-l aducă la echipă pe celebrul fotba. Jucătorul, acum în vârstă de 36 de ani, evoluează pentru Valencia de anul trecut, după transferul de la Manchester United.

Cavani mai are contract până în vara anului viitor cu formația din La Liga, de serviciile acestuia fiind interesată și o altă echipă de top din Turcia, Trabzonspor.

Dubla confruntare dintre CFR Cluj și Adana Demirspor va avea loc pe 27 iulie, respectiv 3 august, prima confruntare urmând să aibă loc pe stadionul din Gruia.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut