Sărbătoare a artei românești: pictorul Teodor Botiș

Prestigiosul artist clujean Teodor Botiș împlinește, azi, 83 de ani. La mulți ani distinse maestre! Să ne bucurăm mulți ani de acum înainte de prezența dumneavoastră dinamică și, desigur, de creații remarcabile!

Cotidianul „Făclia” dedică un spațiu special interviului acordat de maestrul Teodor Botiș, în acest splendid ceas aniversar, la invitația redacției noastre. Domnia sa ne-a sugerat să nu eliminăm din interviul înregistrat în atelierul său de lucru și relatările de mare efect ale doamnei Elena, „Lila”, soția sa, distinsă profesoară de literatură română, prezență tonică, personalitate de un bun gust desăvârșit, cu amintiri cu totul impresionante ce pot deveni oricând material pentru un volum memorial despre mari artiști ai țării.

Reporter Făclia: Nici unul dintre reputații critici de artă – Ion Frunzetti, Vasile Drăguț, Viorica Guy Marica, și multe alte nume, cărora le datorăm valoroase analize ale creației Dumneavoastră artistice -, nu a sesizat o caracteristică definitorie, „a manierei Botiș” de a picta: sunteți un fascinant pictor pointilist al epocii contemporane. Ați nuanțat, cu totul original, tehnica divizionistă în pictură inițiată de Georges Seurat (1859-1891) și continuată de Paul Signac (1863 -1935). Recompuneți meticulos, în planul compozițional, o imagine artistică, detaliu cu detaliu, lucrând în tușe mici, doar din vârful pensulei. Nu amestecați niciodată culorile pe paletă. Tușele în culori complementare inundă spațiul pictural și conferă o luminozitate frapantă. O astfel de tehnică migăloasă are menirea de a face din detalii elemente de prim plan. Și admirăm, cu uimire, rafinate dantelării stilizate…

Maestrul Teodor Botiș: Armonia dintre parte și întreg e esențială în compoziție. În pictură totul e relație dintre parte și întreg. Detaliul poate să aibă importanța ansamblului, pentru că acest du-te vino de la parte la întreg te antrenează, creează câmpuri, trasee, spații, tensiuni, și toate fac parte din codul creației picturale. Așa precum remarcați adineauri, detaliul m-a fascinat dintotdeauna. Prin cultură plastică, prin informare, ajungi să creezi, pe pânză, unități compoziționale ce pot fi într-o relație de sprijin reciproc, de interferență, de suprapunere a efectelor vizuale. Din păcate, trăim azi vremuri în care în artă, în pictură, se confundă profesionalismul cu amatorismul, cu lucrul făcut la voia întâmplării. Eu cred în ceea ce are durabilitate. Așa precum spunea un mare artist –Rubens-, noi pictorii trebuie să pictăm în așa fel încât să putem trăi o mie de ani, răspunzători în fața urmașilor, de ceea ce facem. Un artist plastic nu apare din senin. Eu mi-am clădit modul de gândire și pe ceea ce am reușit să însușesc din creația predecesorilor mei. Spunea Roger Bissière (n.r.: 1886-1964, artist al generației care a lansat pictura nonfigurativă, în anii 1950) că „pictura este ca și o catedrală, se clădește”. Prin urmare, construcția plastică este strâns legată de conștientizarea profesionalismului organizării cantităților, de locul cantităților în funcție de centrele de interes, centre care nu pleacă nicidecum de la o idee filosofică ci de la o asamblare ritmică a doua sau trei suprafețe de culoare. Aceste concepții se leagă, desigur, de teoria lui Tonitza privind modul decorativ de a gândi compoziția. Pictorii profesioniști nu lucrează la voia întâmplării. Misterul este farmecul vieții de pictor, a căutărilor lui. Truda din atelier se face și pe baza cunoștințelor pe care timpul te ajută să le acumulezi, să le simți, pentru că toate formează un întreg.

Reporter Făclia: La Institutul de Arte Plastice din Cluj ați fost studentul maestrului Aurel Ciupe (1900-1988). Mai apoi ați avut șansa de a urma o specializare, e drept de scurtă durată, la Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din București, cu marele artist Corneliu Baba (1906-1997), discipol al lui Tonitza. Spre deosebire de Sorin Ilfoveanu ori de Ștefan Câlția, artiști în mare parte tributari stilului Baba, dumneavoastră ați creat o operă insolită, ați venit cu un suflu creativ original. Mărturiseați, la un moment dat, că Baba a fost cel care v-a încredințat pentru studiu „Tratatul despre peisaj” și „Tratatul despre figură” de André Lhote, în copii făcute la mașina de scris. Deși pictor cubist, Lhote nu a renunțat niciodată la deviza Art Deco – „Totul să fie decorativ” – „Tout décoratif”.

Maestrul Teodor Botiș: Într-adevăr, întâlnirea cu Baba a fost un moment crucial în formarea mea artistică. Dar timp de 5 ani am fost, la Cluj, studentul lui Aurel Ciupe și al profesorilor Teodor Harșia (1914 -1987) și Petre Abrudan (1907-1979), artiști cu totul deosebiți. Scurta specializare urmată cu profesorul Corneliu Baba a contat enorm pentru mine, pentru că el este pictorul sintezelor. Baba are o simplitate gravă. Analiticul, starea de a fi fermecat de detaliu, inoculate mie de maestrul Ciupe, s-a împletit perfect apoi cu spiritul de sinteză pe care l-am simțit și l-am preluat constructiv de la maestrul Baba. E vorba însă și de o moștenire genetică din spațiul transilvănean. Eu m-am născut la Gherla, lângă Ceaba – satul natal al tatălui meu -, de acolo îmi trag seva, originile. Și am creat un tot unitar care s-a maturizat și s-a copt fericit. Și atunci mă reîntorc la ceea ce spunea, în 1970, marele Ion Frunzetti: „Nu căutați optimismul doar în chiuitul cântecelor de pahar, la Botiș el are fiorul dorului doinelor abia șoptite”. Și Nichita Stănescu a sesizat, mai târziu, același lucru. Nichita a ales pictura mea, sufletul meu dacă vreți, pentru proiectul său de a scrie textul unui album de artă. Surprins, l-am întrebat pe Nichita de ce a ales astfel. Și mi-a răspuns: „Dacă vei privi cu ochii sufletului pictura lui Botiș, vei descifra în ea apele mitice ale substraturilor noastre tracice”. Nichita a văzut aceste „adâncimi” mai mult decât alții. Așa precum remarcați adineauri, detaliul m-a fascinat dintotdeauna. Prin cultură plastică, prin informare, ajungi să creezi, pe pânză, unități compoziționale ce pot fi într-o relație de sprijin reciproc, de interferență, de suprapunere a efectelor vizuale.

Reporter Făclia: Criticul de artă Ion Frunzetti evidenția, printre trăsăturile distincte ale operei dumneavoastră, „desenul liric lent”, „sinteza polifonică” și „recompunerile prin repetiție”. „În loc să construiască spațiometric, în plan, Botiș e conform spiritului românesc al melosului vizual. Spațiul tridimensional, cu trăsături sugestiv etalate pe verticală, se comportă în compoziția plană ca o caligrafie obligatorie de tipar sacral”. Vasile Drăguț era sedus de „rafinamentul cromatic”, în timp ce poetul Marin Sorescu vă integra în „grupul dinamicilor discreți”, concluzionând că „arta maestrului Botiș ne încântă prin plăcuta metamorfoză a înflorilor”. Sorescu fiind și un pictor talentat, a reușit să vă creioneze un portret, în timp ce audiați împreună un concert de Rahmaninov.

Maestrul Teodor Botiș: După ce am revenit la Cluj de la București, de la specializarea cu Corneliu Baba, l-am căutat fără întârziere pe profesorul Aurel Ciupe. Am discutat despre „Tratatele” lui Lhote. Și maestrul Ciupe a fost surprins plăcut de afirmația lui Lhote că „nu în bogăția de culori constă frumusețea unei lucrări ci în felul în care sunt armonizate și echilibrate două sau trei mase mari de culori. În permanență artistul trebuie să se documenteze, să parcurgă marile tratate de teoria artei, să observe, să compare, să filtreze, fără să devină subjugat de teorii și principii. Teoriile pot să persiste în adâncimi, nu să apară dintr-o dată în spațiul vizual, astfel încât spectatorul, în decursul aprofundării unei lucrări, să fie fascinat, să descopere etapă cu etapă lucrurile ascunse dar fermecătoare. Există în creația plastică o zonă superbă: a misterelor, a stării de crisalidă. Unii dintre marii critici de artă spun că în relația dintre semnificat și semnificant zona cea mai fascinantă este cea a conținutului latent, presemnificat, a crisalidei așadar, care prin însemnul grafic creează mister, care poate să-l fascineze pe spectator în căutările lui, în analogiile pe care le face, în abilitatea lui de a compara, de a scoate în evidență relația dintre dominant și subdominant, traseele, câmpurile. Ori acestea sunt lucrurile pe care le caută iubitorul de artă.

Reporter Făclia: Suntem tentați să credem că sintagma lui Nichita Stănescu „roșu vertical” s-a născut în timp ce admira unul din tablourile dumneavoastră, „Ritmuri verticale”, „Perenitate” sau tripticul „Germinație”…

Maestrul Teodor Botiș: Ion Frunzetti sugera prin anii 1970 o relație de acest gen. Pentru mine au fost ani de trudă, cu nenumărate întrebări. Eu eram fascinat de spontaneitatea cu care Nichita simțea pictura. În 1983, când am avut expoziția de la Galeriile „Orizont” din București, Nichita avea un picior rupt în urma unui accident. Eu am fost primul care l-a scos din casă, împreună cu soția lui, Dora, și l-am adus la expoziția de la „Orizont”. După vizionare l-am întrebat pe Nichita: „Ce e pictura pentru tine?”. Iar răspunsul său a fost superb, n-am să-l pot uita vreodată: „Tabloul este ochiul unei singure priviri. Și cu cât privirea este mai adâncă, tabloul poate să asigure dimensiunea statică a mirării”. Nu e așa că aceste cuvinte ar trebui să fie însemne pentru lumea aceasta atât de confuză și atât de împotmolită într-un mâl care suprimă frumosul? Tabloul ar trebui să fie o bucurie, o uimire, precum spunea Nichita Stănescu. În altă ordine de idei, să vă spun că întotdeauna există o relație organică între interior și exterior. Tensiunile artistice par mai slabe în interior, dar nu e așa. Au mai multă forță în interior. Absolut sigur, există o relație organică între interior și exterior.

Reporter Făclia: L-ați admirat toată viața pe Marin Sorescu. Nu mai puțin, poetul v-a așezat în templul marilor creatori de frumos ai lumii.

Maestrul Teodor Botiș: De Marin Sorescu m-a legat o prietenie de ani și ani. I-am admirat mai ales dramaturgia lirică. Cu ocazia spectacolelor organizate de el la București, la Cluj, la Deva, ori în alte orașe ale țării, eu eram invitat să deschid expoziții. Creația mea și cea a lui Marin Sorescu formau un tot unitar. Sorescu, Nichita, Ion Pacea au fost în acei ani adevărate făclii pentru orientarea mea artistică. Stăteam de multe ori de vorbă cu Ion Pacea în atelier și odată am adus în discuție o afirmație a lui Jean Steriadi: „în spațiul pictural trebuie să ții cont atât de raporturile de distanțare, cât și de cele de intermediere”. Concluzia noastră a fost că așa se naște unitatea în diversitate. Dacă ai șansa să discuți cu mari artiști, punctele lor de vedere devin repere în formarea ta.

Reporter Făclia: Care este compozitorul dumneavoastră preferat?

Maestrul Teodor Botiș: Împreună cu familia mea, cu soția Lila și cu fiica mea, Manuela, suntem iubitori ai muzicii autentice. Audiem și Mozart, și Beethoven, și Bach, și George Enescu, dar și capodopere ale muzicii noastre tradiționale.

***

Soția maestrului Botiș, Elena, alintată cu numele Lila, a fost profesoară la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca. „Simt că mă înalț când trec prin fața clădirii Colegiului, mă inundă fericirea. Îmi aduc aminte de zilele când luam catalogul și mergeam în clasă, în fața elevilor. Am avut elevi excepționali. Era o bucurie extraordinară când, discutând în recreație, teme literare, liceeni îmi spuneau „Să mai rămânem puțin în pauză, să putem încheia acest periplu literar”. La unul dintre examenele de Bacalaureat, subiectul la limba și literatura română a fost „Etapele liricii lui Nichita Stănescu”. Toți liceenii din clasele la care eu am predat au obținut note foarte bune, toți au promovat examenul. Liceenii mei cunoșteau temeinic operele lui Mihai Eminescu, George Coșbuc, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu ori Marin Sorescu. Erau îndrăgostiți de literatura română veche, erau încântați de „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. „Este cea mai mare prostie că George Coșbuc a fost scos din programa școlară”.

Referindu-se la privilegiul de a fi soția unui mare artist, doamna Lila ne-a spus că e „extraordinar ca în fiecare zi să admiri un creator la șevaletul din atelierul său de lucru și să vezi cum ia naștere o operă”. Întrebată dacă și-a dat seama, în atelierul maestrului Botiș, că un tablou poate să transpună armonii muzicale, doamna Lila a arătat că pictorul nu a ezitat nici o clipă să o însoțească la cursurile universitare susține la Facultatea clujeană de Litere de profesori universitari celebri precum Liviu Rusu, Mircea Zaciu și Ion Vlad. „Și eu îl însoțeam la cursurile de istoria artei pe soțul meu. Așa am desprins sensul infinitelor corespondențe între arta cuvântului și artele plastice. Noi ne-am căsătorit studenți fiind. Prima noastră locuință a fost într-o cămară de alimente dezafectată, pe care eu am decorat-o cu covoare oltenești. În locuința noastră de azi veneau tot timpul mari nume ale vieții artistice. Nu de puține ori s-au reunit în încăperea mare de deasupra atelierului de lucru al lui Teo și peste 50 de scriitori, artiști plastici, muzicieni și critici de artă. Era un adevărat salon al intelectualilor rafinați, culți, toți creatori de renume. Și academicianul prof. univ. dr. Eugen Simion a fost, la 4 mai 1995, printre participanți și a consemnat acest moment în caietul nostru de amintiri.

Iar Nichita Stănescu i-a dedicat doamnei Lila un poem, scris pe loc, în „salonul” clujean:

„Ciudat că iarba este vede,

Și ce ciudat că m-am născut (…)

Și ce ciudat că e ciudat”

Distincții și premii conferite marelui artist Teodor Botiș: 1972 – Premiul Filialei U.A.P. pentru tineret; 1974 – Ordinul Muncii clasa a III-a; 1986 – Kosice, Diploma de Onoare a Bienalei Internaționale de Pictură; 1988 – „Cântarea României”, Premiul I pe țară; 1992 – Chișinău, laureat al Festivalului „Lucian Blaga”; 2003 – Premiul pentru pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România; 2003 – Diplomă de Excelență din partea Prefecturii Cluj; 2003 – Premiul pentru Cultură din partea Prefecturii Cluj; 2003 – Diplomă de Onoare din partea ziarului „Adevărul de Cluj”; 2004 – Premiul pentru promovarea spiritului blagian în creația artistică, Festivalul „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca; 2004 – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor; 2008 – Medalia Expoziției Olympic Fine Arts – Beijing, China; 2011 – Senior al Cetății Cluj-Napoca; 2013 – Diploma „Onoare pentru Cluj”, acordată de Instituția Prefectului Județului Cluj; 2013 -Diploma „Distincția culturală”, conferită de Academia Română pentru întreaga creație la împlinirea vârstei de 75 de ani (2013); 2014 – Crucea Transilvaniei conferită de Mitropolitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului; 2015 – Cetățean de onoare al satului Ceaba, comuna Sânmartin, județul Cluj; 2016 – Diploma aniversară „Carpatica”, conferită de Fundația Culturală „Carpatica” în semn de recunoștință pentru susținerea fundației, cu ocazia a 20 de ani de existență; 2018 – Diploma de aleasă cinstire oferită de IPS Mitropolitul Andrei pentru implicarea în ctitorirea Bisericii Ortodoxe „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.

Lucrări ale maestrului se află în muzee și în colecții particulare din România, Marea Britanie, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, China, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Olanda, Spania, SUA, Suedia.

Din 1962 pictorul Teodor Botiș participă la toate expozițiile regionale și județene și la peste 300 de expoziții colective și de grup. Expoziții republicane la Sala Dalles: 1966, 1968, 1969, 1970, 1972, 1974, 1975, 1976, 1977, 1980, 1982, 1986, 1988. Expozițiile naționale din sălile Parlamentului Românei: 1993, 2005

***

Din cercul distinșilor prieteni ai familiei au făcut parte marii poeți Nichita Stănescu și Maris Sorescu, pictorul Ion Pacea și criticul de artă Ion Frunzetti. Înaltpreasfințitul părinte Bartolomeu Anania a nutrit o admirație fără margini pentru artistul Teodor Botiș și au fost nenumărate momentele petrecute împreună, fie la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, fie în locuința pictorului.

***

Maestrul Teodor Botiș, născut la 20 august 1938, e zodia Leu (23 iulie – 22 august), ambițios, guvernat de Soare, având ca element definitoriu focul. Personalități născute în ziua de 20 august: regizorul Andrei Koncealovski, celebru pentru lung metrajele „Siberiada” (1979) și „Trenul evadării” (1984), distins cu Leul de Argint în 2014, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, pentru regia filmului  „Poștașul”; istoricul Constantin Giurescu; politicianul liberal Ion I. C. Brătianu; academicianul matematician Octav Onicescu, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților; istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga.

Teodor Botiş:„Pentru mine pictura este o mare iubire, o iubire căreia trebuie să i te dăruiești total, cu durere, cu suflet, cu pasiune şi cu optimism şi să ai sentimentul că totul tinde spre desăvârșire. Vreau să descriu acel moment de fericire, când la trei-patru dimineața mă trezeam și pictam, așteptând să se facă lumină să văd mai bine culorile”.

Carmen FĂRCAȘIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut