Salve de armă în memoria celor care au eliberat Clujul

Autorităţile clujene au marcat, ieri, 73 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţia horthysto-fascistă. Manifestările, organizate de Prefectura Cluj, Divizia 4 Infanterie „Gemina’’ şi Primăria Cluj-Napoca în Cimitirul Militar de pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, au început la ora 11 cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi militari şi civili în frunte IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În cuvântul rostit la finalul slujbei religioase, IPS Andrei Andreicuţ a ţinut să arate că din punct de vedere religios, marile oraşe, pe lângă importanţa lor specială au şi o importanţă spirituală. Înaltul prelat a comparat situaţia Clujului din perioada în care a fost ocupat cu cea a Ierusalimului. „Pentru poporul ales, Ierusalimul era oraşul cel mare la care ţineau din tot sufletul. Şi atunci când a avut să fie cucerit de vrăjmaşi, mare a fost suferinţa evreilor, iar când s-a eliberat, mare a fost bucuria lor. Or, comparând lucrurile, pentru noi, pentru locuitorii Clujului, cetatea, Clujul are o mare împortanţă’’, a precizat IPS Andrei Andreicuţ. „Îmi face o deosebită onoare să particip alături de dumneavoastră la un eveniment important pentru oraşul nostru, şi anume aniversarea eliberării Clujului”. Prefectul judeţului Cluj, Aurel Cherecheş a vorbit despre importanţa zilei de 11 octombrie, arătând că astăzi, evenimente precum cele petrecute în urmă cu peste 70 de ani nu ar mai trebui să se întâmple. „Este datoria sacră a fiecăruia dintre noi să aducem un prinos de recunoştinţă celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim liberi pe aceste meleaguri.
Momentul aniversar de astăzi evocă o parte însemnată din istoria glorioasă de luptă a neamului românesc pentru păstrarea identităţii sale naţionale. În toamna anului 1944, printr-un efort militar şi logistic enorm, dar şi un mare tribut de sânge, Armata 4 Română a eliberat cel mai mare oraş din Transilvania – Clujul.
Astăzi, evenimente precum cele petrecute în urmă cu peste 70 de ani nu trebuie să se mai repete într-o Europă bazată pe relaţii de bună vecinătate şi cooperare între state’’, a spus Cherecheş. Totodată, prefectul a ţinut să îi salute pe veteranii de război. „Sunteţi oamenii care au făurit istorie şi vă asigur de întreaga mea recunoştinţă şi preţuire pentru modul exemplar în care v-aţi făcut datoria sub drapel’’, a precizat Cherecheş.
La rândul său, primarul Emil Boc a subliniat că, în urmă cu 73 de ani, românii au repornit pe drumul reîntregirii statului român. „Dacă în 1918, tot prin efortul extraordinar al Armatei Române şi al poporului român, am reuşit ca toţi românii să fim în graniţele României Mari, în 1944, începând cu 11 octombrie, România revine pe drumul reîntregirii naţionale în urma pierderilor care au avut loc în vara anului 1940. Şi ne referim aici în special la odiosul Dictat de la Viena. Dictatul de la Viena se opreşte aici, iar consecinţele lui nemiloase au fost oprite pentru totdeauna. Cum? În primul rând prin efortul extraordinar al Armatei Române şi prin efortul poporului român’’, a spus Boc. Primarul a adăugat că deşi astăzi trăim alte vremuri, pericolele rămân aceleaşi. „Dacă nu vom fi uniţi şi dacă vom fi dezbinaţi, oricând, pericole asemănătoare pot să apară’’, a avertizat Emil Boc. Primarul a amintit că în prezent România are şansa să facă parte din cea mai importantă construcţie istorică pe care a avut-o Europa: Uniunea Europeană. „Acolo este locul nostru, acolo este viitorul nostru, acolo este drumul spre reîntregirea noastră naţională împreună cu Republica Moldova. Aceste lucruri sunt posibile datorită în primul rând Armatei Române, care a fost, este şi va fi cel mai important pilon de stabilitate a poporului român şi a graniţelor noastre teritoriale’’, a subliniat edilul.
Printre cei care au vorbit despre însemnătatea zilei de 11 octombrie 1944 s-a numărat lectorul universitar Mihai Alexandrescu din cadrul Facultăţii de istorie a UBB. Istoricul clujean a spus că momente recum 11 octombrie reprezintă coloana vertebrală a societăţii, fiind repere istorice şi morale pentru generaţii întregi. „Lumea secolului 20 a fost una care a suferit din plin din cauza reminiscenţelor unui trecut sângeros, în care nedreptăţile sociale, etnice, economice au culminat în războaie’’, a spus Alexandrescu. Preşedintele Asociaţiei Veteranilor din Cluj, general de brigadă (rtr) Constantin Mancaş a spus că, de fiecare dată în momentele festive în care se comemorează eroii neamului, veteranii de război sunt marcaţi de amintirea clipelor în care au fost părtaşi la acţiunile şi luptele pentru apărarea gliei străbune. „Este o datorie de onoare să cinstim memoria celor care în condiţii extrem de complexe, când ţara se afla în situaţii limită, s-au jertfit pentru apărarea fiinţei neamului’’. a spus Mancaş.
Au urmat depuneri de coroane de flori din partea autorităţilor locale şi judeţene, instituţiilor militare din judeţ, serviciilor descentralizate şi instituţiilor deconcentrate, a partidelor politice, precum şi a asociaţiilor şi organizaţiilor veteranilor de război.
Manifestările dedicate Zilei Eliberării Clujului s-au încheiat cu executarea a trei salve de pistol mitralieră, urmate de defilarea gărzii de onoare.
Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie