Salvați Copiii: Peste 9.000 de fete din România devin mame înainte de 19 ani

Sarcina în adolescență și căsătoria timpurie sunt cauze majore ale vulnerabilizării fetelor, care își pierd, astfel, dreptul la copilărie. Prin comparație cu alte state ale lumii, România înregistrează o situație îngrijorătoare la acești doi indicatori de protecție a fetelor: 6,7% dintre adolescentele cu vârsta între 15 și 19 ani se căsătoresc, iar 34 de fete din 1.000 devin mame – informează organizația Salvați Copii România.

Organizația solicită autorităților decidente implementarea unor programe ample care să asigure accesul la educație sexuală și consiliere privind sănătatea reproductivă pentru adolescentele din întreaga țară.

„Conform recentelor rapoarte de cercetare, în lume, în fiecare zi, peste 20.000 de fete sub vârsta minimă permisă de legislația națională se căsătoresc, iar 44.000 de fete între 15 și 19 ani devin mame. La nivel global, complicațiile cauzate de sarcină și de naștere reprezintă a doua cauză principală de deces pentru fetele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani” – arată reprezentanții organizației Salvați Copiii România.

Potrivit acestora, căsătoria timpurie are consecințe devastatoare pentru viața unei fete, a cărei copilărie se termină mult prea curând, prin intrarea forțată în perioada de maturitate și maternitate, înainte de a fi pregătită din punct de vedere fizic și mental, și prin privarea de dreptul la educație și dezvoltare personală.

”În România, vârsta matrimonială se dobândește, potrivit Codului Civil, la împlinirea a 18 ani. Însă, pentru motive temeinice, copilul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor sau tutorilor săi şi cu autorizarea instanţei judecătorești. Căsătoria copiilor sub 16 ani este strict interzisă. Deși practica judecătorească permite căsătoria minorilor doar în situații excepționale, România nu a ieșit din zona de risc. Astfel, 6,7% dintre adolescentele cu vârsta între 15 și 19 ani s-au căsătorit. Doar Moldova (9,9%), Rusia (7,5%), Ucraina (6,4%), Albania (6,5), Belarus (7,5%) și Bulgaria (8,4%) înregistrează valori apropiate. Media europeană este de aproximativ 2%. Paradoxal, țări din alte zone ale lumii, confruntate cu multiple probleme economice și politice, înregistrează valori sub cea a României: Ghana (6,4%), Iordania (5,9%), Kazakhstan (4,6%), Mongolia (5,3%), Namibia (5,4%), Swaziland (4,3%) și Brazilia (3,9%)” – arată organizația.

„Când o fată se căsătorește la o vârstă fragedă, și uneori vorbim despre 15, 16 ani, rolul ei ca soție și mamă devine prioritar. Este mult mai probabil să părăsească școala și este vulnerabilă în fața abuzurilor. De altfel, lipsa protecției împotriva abuzurilor sexuale și precaritatea educației sexuale au condus la o creștere a numărului de copii cu copii, la un nivel caracteristic mai degrabă continentului african decât celui european”, declară Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

Conform datelor furnizate de organizație, anual, 17 milioane de fete dau naștere unui copil, fiind forțate să își asume responsabilități de adulți și punându-și în pericol sănătatea, educația și perspectivele economice. Complicațiile cauzate de sarcină și de naștere reprezintă a doua cauză principală de deces pentru fetele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, la nivel global.

„Efect al lipsei accesului la îngrijiri și educație pentru sănătatea sexuală și a reproducerii, rata nașterilor în rândul adolescentelor între 15 și 19 ani din România este îngrijorătoare, înregistrând 34 de nașteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar două state prezintă o situație relativ mai gravă: Bulgaria și Georgia, cu valorile de 36,8, respectiv 38,3 nașteri. Este un semnal de alarmă faptul că România se confruntă cu un număr mai mare de nașteri în adolescență decât state precum Rwanda (25,6), Trinidad Tabago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6), Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21), India (23,3) și Mauritius (28,3). În plus, datele Eurostat (2015) arată că, în Uniunea Europeană, România înregistrează cel mai mare număr de nașteri cu mame între 10 și 17 ani (9.282 de nașteri, adică 4,7% din totalul nașterilor din 2015, din care 676 erau minore între 10 și 14 ani). Această situație a determinat Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale și Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului să atragă atenția Guvernului României că a devenit urgentă adoptarea unei strategii naționale pentru a asigura accesul la educație sexuală și consiliere privind sănătatea reproductivă pentru tinerele și adolescentele din țară” – arată organizația Salvați Copiii România.

Organizația astrage atenția asupra faptului că „obiectivul tuturor țărilor lumii este fixarea vârstei legale pentru căsătoria la cel puțin 18 ani și eliminarea excepțiilor”. ”Guvernele lumii, inclusiv cel al României, ar trebui să dezvolte și să implementeze reformele juridice necesare, iar ca parte a asigurării unei asistențe medicale adecvate și de calitate, planurile guvernamentale și sistemele naționale de sănătate ar trebui să prevadă un acces direct al copiilor la informații și servicii de sănătate sexuală de bună calitate” – consideră reprezentanții organizației.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie