Salariul şi flexibilitatea programului sunt principalele atracţii pentru angajaţi

Peste 22% dintre angajaţi, în special din generaţia Millenials (persoanele care in prezent au varsta cuprinsă între 18 şi 34 ani), au trecut flexibilitatea programului de lucru în topul celor mai importante beneficii la angajare.

Conform sondajului realizat de Frames & Train Your Brain, pe primul loc în topul celor mai importante beneficii la angajare, cu 64%, s-a situat pachetul salarial, urmat de soliditatea firmei (43%) şi programul flexibil (22%).

Pachetul salarial, care include salariul lunar, tichetele de masă, primele de sărbători şi cele de concediu continuă să facă diferenţa în piaţă, indiferent de domeniul de activitate. Însă, spre deosebire de anii trecuţi, angajaţii sunt mai atenţi la timpul lor, astfel că programul de lucru flexibil a devenit tot mai relevant. Cum tehnologia actuală permite multora să lucreze online, este de aşteptat ca acest criteriu să devină tot mai relevant, iar firmele trebuie să fie pregătite pentru această tendinţă. Pe locurile următoare, în topul beneficiilor, apar maşina de serviciu, decontarea transportului, laptopul şi telefonul mobil şi, în creştere semnificativă, suportul financiar pentru traininguri şi asigurările medicale private. Angajaţii au mai menţionat, printre altele, abonamentul la sala de sport, decontarea mesei de prânz şi reducerile la diverşi parteneri comerciali.

Sondajul arată că angajaţii s-au săturat să lucreze în „acvarii”, în centrele de afaceri aglomerate, în care senzaţia de claustrofobie este predominantă, iar problemele cu aerul condiţionat, aglomeraţia, mobilierul înghesuit şi traficul de coşmar le fac viaţa tot mai dificilă.
În prezent, 73% dintre angajatori sunt dispuşi să ofere mai multe beneficii angajaţilor, în timp ce 20% spun că au deja un sistem de bonificaţie care îşi arată efectele,iar 7% au declarat că vor menţine actualul sistem de plată.
Numărul angajaţilor care primesc beneficii este în creştere, ajungând în acest an la 80%.
Bonusurile de performanţă, primele de vacanţă, tichetele de masă, abonamentele de servicii medicale, team building-urile, cursurile de formare şi dezvoltare profesională sunt printre cele mai importante beneficii acordate de angajaţi.

Articole din aceeasi categorie