Șaizeci de conducători auto au rămas fără carnet de conducere în urma unor acțiuni ale Poliției clujene

Șaizeci de conducători auto au rămas fără permis de conducere în urma unor acțiuni desfășurate de polițiștii clujeni, în perioada 3-5 decembrie, pe raza întregului județ.

„Polițiștii clujeni, sub coordonarea Serviciului Rutier și a Serviciului Ordine Publică, au intensificat acțiunile în trafic, în special pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat. Sunt acțiuni cu efective mărite și se folosesc aparatele de măsurat viteza Trucam, aparatele radar instalate pe autospecialele de poliție și aparatele etilotest. Acțiunile polițiștilor au drept scop prevenirea și reducerea accidentelor rutiere, conștientizarea participanților la trafic cu privire la consecințele nerespectării regulilor de circulație. Se acționează pe linia respectării regimului legal de viteză, a regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor, precum și pentru combaterea traversărilor neregulamentare. De asemenea, acțiunile polițiștilor se focusează pe depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care consumă alcool și apoi conduc pe drumurile publice, creând astfel o stare de pericol în trafic” – informează IPJ Cluj.

Conform sursei citate, în perioada amintită, pentru neregulile constatate au fost aplicate 784 de sancțiuni contravenționale, dintre care 191 pentru depășirea vitezei legale, 195  pentru traversări neregulamentare și 29 pentru neacordare de prioritate pietonilor. De asemeni, au fost reținute 60 de permise de conducere – 29 dintre acestea pentru neacordare de prioritate pietonilor și 11 pentru depășiri neregulamentare – și au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *