Să redescoperim biblioteca. O carte pentru fiecare sau plăcerea lecturii

• 25 – 29 septembrie •
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează în perioada 25 – 29 septembrie 2017 cea de-a XXI-a ediţie a ,,Zilelor Bibliotecilor de Cartier”, eveniment destinat tuturor celor interesaţi de carte şi cultură, spre o mai bună cunoaştere a serviciilor, facilităţilor şi spaţiilor bibliotecii.
Pe parcursul întregii săptămâni se vor organiza vizite colective ale elevilor de la şcolile din cartiere, audiţii şi vizionări, activităţi de parenting, prezentări de carte, ateliere de creativitate şi altele.
„Este o iniţiativă mai mult decât lăudabilă, la început de an şcolar şi universitar, menită să apropie clujenii şi nu numai de oferta Bibliotecii şi să le faciliteze accesul la educaţie, cunoaştere şi cultură” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Prin programul ,,O carte pentru fiecare” vor fi oferite în dar cărţi utilizatorilor Bibliotecii, cărţi primite ca donaţii din partea unor edituri şi persoane fizice.
Cei interesaţi sunt aşteptaţi la: Filiala Zorilor (Str. Observatorului nr. 1), Filiala Kogălniceanu (Str. M. Kogălniceanu nr.7), dar şi la sediul central (Calea Dorobanţilor nr. 104) să (re)descopere biblioteca!

Sediul Central (Calea Dorobanţilor 104)
Atelier BookArt (luni 25 septembrie, 15. 00), ‘Să învăţăm să fim mai buni’ (marţi 26 septembrie, 11. 00), ‘Adevăr sau provocare’ (marţi, 26 septembrie; proiecţie film; 17. 00), ‘Bătălia Cărţilor’ (miercuri 27 septembrie; 12. 00), English Corner Club (miercuri, 27 septembrie, 18. 00), ‘Cu bebe la bliotecă’ (joi, 28 septembrie, 10. 00), Ora poveştilor (joi, 17. 00), Cercul siguranţei : să ne înţelegem dificultăţile în relaţia cu proprii copii (joi, 17. 00), Citesc o carte împreună cu copilul meu (vineri, 29 septembrie, 17. 00)

Filiala Zorilor
Întâlnire cu Fram, ursul polar (luni, 25 septembrie, 10. 00), ‘Implică-te şi dăruieşte’ (luni; 13. 00), Ajutor la teme (luni, 17. 00), Arta la îndemâna copiilor (marţi, 26 septembrie, 15. 00), Curozităţi despre Norvegia (miercuri, 27 septembrie, 19. 00), Ora poveştilor (miercuri, 17. 00; limba română), Ora poveştilor (joi, 28 septembrie, 17. 00 limba maghiară), Citesc o carte îmreună cu copilul meu (joi, 18. 00), ‘Veronica’ (vizionare film, vineri, 29 septembrie, 14. 00)

Filiala Kogălniceanu
Ne plac poveştile (luni, 25 septembrie, 14. 30), Jocuri cuMinţi (luni, 17. 00), Bijuterii, fantezii (marţi, 26 septembrie, 13. 00), Ora poveştilor (miercuri, 27 septembrie, 17. 00), Ziua Mondială a Tursimului (joi, 28 septembrie, 12. 30), ‘Laleaua neagră’ (vizionare film, joi, 17. 00), Bijuterii, fantezii (vineri, 29 septembrie, 13. 00)

Articole din aceeasi categorie