S-a supărat domnul Dragnea!

Extraordinar, s-a supărat domnul Dragnea. Şi nu pe oricine, ci chiar pe Comisia Europeană şi pe FMI. Zâmbitorul preşedinte al PSD-ului a anunţat spre sfârşitul săptămânii trecute că zilele acestea va trimite o scrisoare oficială preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, pentru a-l lua la întrebări privind “atitudinea” Comisiei, care a cerut ţării noastre să facă ajustări pentru a se încadra în deficitul bugetar asumat. Domnia sa nu este împăcat nici cu atitudinea FMI-ului, care – ce să vezi? – şi-a permis să spună că, de se continuă cu actuala politică economică, deficitul bugetar al ţării va ajunge la 3,9% din PIB în 2018 şi la 6% din PIB în 2022. Mai mult chiar, dânsul s-a întrebat, retoric fireşte, dacă “nu cumva se doreşte sădirea neîncrederii în programul de guvernare”.
Cred că domnul Dragnea poate fi liniştit. Indiferent de “agenda ascunsă” a celor două entităţi care l-au necăjit pe şeful social-democraţilor, încrederea în actualul program de guvernare va rămâne la aceeaşi cotă: zero. Dacă domnia sa mai are vreo iluzie în această privinţă, cum că cineva ar mai putea avea încredere în actualul program de guvernare, poate că ar fi bine să-şi reamintească de mormanul de lozinci generate de celebra Ordonanţă 13 (de la care, iată, au trecut abia patru luni, aşa că sunt slabe şanse ca lumea să fi uitat de ea) sau de criticile şi protestele care au însoţit proiectul legii “salarizării unitare”.
Şi că tot veni vorba despre asta, trebuie spus că puţine proiecte de lege (de fapt, eu nu-mi aduc aminte chiar de nici unul) au suscitat atâtea discuţii şi controverse cum este acesta. Critici nu au venit doar de la analişti economici sau politicieni (doar PNL-ul a propus peste 150 de amendamente la lege, dintre care doar câteva au fost adoptate), dar chiar şi din rândul potenţialilor beneficiari. Rând pe rând, legea a fost contestată de angajaţii de la Fisc, de sindicatele din învăţământ, de cadrele medicale şi de lucrătorii din administraţia publică. Şi, colac peste pupăză, chiar câţiva membri ai guvernului au recunoscut că legea “nu este perfectă”. Păi, dacă nu este perfectă, de ce a fost înaintată Parlamentului? Nu era oare mai bine să fie perfecţionată şi abia apoi să fie trimisă la dezbateri? Asta ar fi putut trezi o oarecare încredere, dar uite că n-a fost să fie.
Mă întreb – tot retoric, ca şi domnul Dragnea – ce-o să fie oare dacă legea asta fie nu va fi pusă în practică (şi precedente mai există, să ne aducem aminte de majorarea salarială cu 50% a lefurilor cadrelor didactice, treabă pe care n-a văzut-o nici un profesor), fie nu va putea fi susţinută pe termen lung. Şi motive ar putea exista.
Mai întâi şi mai întâi ca nimeni nu a calculat ce impact bugetar (cât costă, altfel spus) implică legea asta. Doamna Olguţa zice că vreo 32 de miliarde de lei, dar o spune aşa, fără să o demonstreze. Alţii zic altceva. FMI-ul, de pildă, apreciază că impactul bugetar va fi de  61,2 miliarde de lei. Diferenţa este cam mare, nu?
Dar să nu-i băgăm în seamă pe cei de la FMI, că sunt nişte băieţi răi, care vor să “sădească neîncredere în programul de guvernare”. Să ne uităm ceva mai aproape de casă, la ce spun mulţi alţii, printre care şi Florin Jianu, fostul ministru pentru Mediu de Afaceri, care a decolat din Guvern când a izbucnit circul cu Ordonanţa 13. El susţine că, dacă legea se aplică, într-o jumătate de an inflaţia şi rata de îndatorare a statului vor creşte atât de mult, încât guvernul va fi nevoit fie să ia împrumuturi masive, fie să impună noi taxe şi impozite, fie să taie majorările salariale.
Eu trag nădejde să nu aibă dreptate nici FMI-ul, nici fostul ministru Jianu, ci doamna Olguţa şi domnul Dragnea. Dar poate că nu ar strica ca domnia sa, în loc să se apuce de trimis scrisori, să ceară specialiştilor în economie din Guvern,aşa pe ultima sută de metri, să facă nişte calcule adevărate privind costurile aplicării acestei legi. Şi aşa, chiar dacă nu ne alegem cu un răspuns, poate facem economie de un plic. Pentru salarii, fireşte.
Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie