S-a logodit cu Hailey Baldwin

Cântăreţul canadian Justin Bieber s-a logodit cu top-modelul american Hailey Baldwin, cu care a început o relaţie în urmă cu o lună, a anunţat duminică TMZ.com, un site specializat în publicarea de informaţii despre celebrităţi.
Starul pop canadian, în vârstă de 24 de ani, a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, în vârstă de 21 de ani, sâmbătă seara, în timpul unei cine romantice, într-un restaurant de lux din Bahamas, relatează AFP.
Mai mulţi clienţi ai restaurantului, prezenţi la faţa locului în acel moment, au dezvăluit pentru TMZ că bodyguarzii lui Justin Bieber le-au cerut să nu îşi folosească telefoanele mobile în timpul cererii în căsătorie.
Un reprezentant al cântăreţului a refuzat să comenteze informaţia, însă mai mulţi apropiaţi ai cuplului au lăsat să se înţeleagă că aceasta este adevărată.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *