Rugby Superliga – 2 CSM Bucureşti – “U” Cluj 22:23 (15:10)

Victoria ambiţiei şi a dăruirii totale la “U” Cluj. CSM în suferinţa la omogenitate

Bucureşti, 4 aprilie, Arcul de Triumf, cca 300 de spectatori * CSM : Nere, Beca, Vasiliu, Romanov, Agiacai, Mitu, Ion/cpt, Melinte, Fahua, Jonetani Ralulu, Ispir, Suniula, Masima, Tabu, Malupo; Tamba, Turashvili, Bădălicescu, Sobota, Mitroi, Sola, Ivan, Atelea, antrenor Daniel de Villiers. “U” Cluj : Boar, Genebashvili, Petucher, Rotar, Rus, Cr. Murgoci, Van Neel Renaud, Moala Leimoni, Dimofte, Paraschiv, Roşu, Curcă, Gal/cpt, McGrath, Ignea; Gheţa, Teleşa, Kadar, Dordevic, Cr. Podea, Nistor, Halafifi, manager Bogdan Cantor, antrenori Ioan Teodorescu, Horea Hîmpea * arbitru Bogdan Miliţa * marcatori : Ispir/e, Atelea/e, Malupo/e, Jonetani Ralulu lp, 2 tr pentru CSM; Boar/e, Genebashvili/e, Ignea 3lp, 2 tr pentru “U” * MVP : Van Neel Renaud/”U”

U” Cluj a făcut un meci bun, victoria făcînd ca regretele să fie mai mari după înfrîngerea din faţa lui Dinamo. “U” a dovedit şi acuma ca şi în partida cu Dinamo, că este o familie, una frumoasă, ambiţioasă, în care fiecare jucător în parte îşi cunoaşte bine rolul şi partitura, omogenitatea spunîndu-şi cuvîntul. Echipa universitară nu s-a schimbat mult faţă de ediţia trecută de campionat, inserţiile noi acomodîndu-se repede, dînd acel tot unitar necesar.

Partida de sîmbătă a avut tensiunea specifică punctelor puse în joc între două echipe egal valorice. În plus, a fost o partidă de spectacol rugby – stic, cu schimbări de scor (0:3, 10:3, 15:3, 15:10, 15:20, 15:23) şi final nerecomandat cardiacilor (22:23 în minutul 80). Intrarea lui Cr. Podea a fost mutarea inspirată a antrenorilor, mijlocaşul la grămadă fiind cel care a limpezit jocul colegilor săi, punîndu-i în evidenţă prin pase excelente, deschideri surprinzătoare, experienţa spunîndu-şi bine cuvîntul.

Victoria este a întregii echipe, fără îndoială. Un plus pentru Van Neel Renaud (bun la recepţiile înalte), Cr. Podea, Ignea (lp – ul transformat de la … 60 m !, minutul 72 a generat practic victoria; cea mai lungă transformare din istoria recentă a rugby – ului românesc) , Genebashvili (un ‘cui’ în apărarea gazdelor), Dimofte (colaborare bună cu Ignea), N. Rus (bun prinzător în margine).

Rezultate etapa a 2 – a : Steaua – Dinamo 26:13 (14:10), CSM Ştiinţa Baia Mare – Timişoara Saracens 19:24 (9:14 !), CSM – “U” Cluj 22:23

Clasament – 2 : Timişoara 8p, Steaua 6p, Baia Mare 5p, “U” Cluj 5p, Dinamo 4p, CSM 1p

Etapa a 3 – a : Dinamo – Baia Mare (1o aprilie, ora 13), “U” Cluj – Steaua (10 aprilie, ora 11), Timişoara – CSM Bucureşti (11 aprilie, ora 11)

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie