România – pe podiumul european al inflaţiei

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în februarie până la 1,9%, de la 1,7% în ianuarie, cele mai mici rate anuale fiind înregistrate în Irlanda (0,3%), România (0,5%), Bulgaria și Danemarca (ambele cu 0,9%). Datele furnizate de Institutul Național de Statistică arată că, în România, rata anuală a inflației și-a continuat trendul ascendent, în condițiile în care prețurile de consum au crescut cu 0,2% în februarie, comparativ cu aceeași lună din 2016, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,43%. Creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2016 – februarie 2017) față de precedentele 12 luni (martie 2015 – februarie 2016), calculată pe baza Indicelui Prețurilor de Consum, este de -1,1%. Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că, faţă de situația din ianuarie, rata anuală a inflației a crescut în 24 de state membre și a scăzut în 3 țări. Cel mai semnificativ impact asupra creșterii anuale a prețurilor l-au avut combustibilii pentru transport (0,60%), legumele (creștere de 0,25%) și combustibilii pentru încălzire (0,16%), iar cel mai semnificativ impact negativ asupra inflației a venit din partea serviciilor de telecomunicații (minus 0,10%), articole de îmbrăcăminte (minus 0,07%) și gaze naturale (minus 0,06%). Banca Centrală Europeană a îmbunătățit prognoza de inflație până la 1,7% în acest an, de la 1,3%, cât estima anterior. Banca Națională a României a revizuit în scădere prognoza de inflație pentru finalul acestui an, cu 0,4%, la 1,7%.

Articole din aceeasi categorie