România ca pilon de stabilitate NATO. Implicaţii şi perspective.

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Washington a venit într-un moment de cotitură al Alianţei Nord Atlantice, moment în care este crucial pentru un stat, ca România, şi nu numai, să se poziţioneze strategic în cadrul NATO şi să îşi consolideze o poziţie stabilă în interiorul alianţei.
Reconfigurarea ordinii regionale a Mării Negre este un subiect de maximă importanţă atât pentru NATO, dar cu atât mai mult pentru România.
După lipsa unui progres privind întemeierea unei flote militare la Marea Neagră din partea statelor riverane, membre NATO, şi anume România, Bulgaria şi Turcia, poziţia NATO în bazinul Mării Negre este legată de prevederile Convenţiei de la Montreux, care nu permite navelor de război, altele decât ale statelor riverane, să staţioneze mai mult de 21 de zile în bazinul Mării Negre.
Costurile rotaţionale, cu atât mai mult cu cât anexarea Crimeii permite Rusiei acces nelimitat la Marea Neagră, sunt foarte mari în acest sens pentru NATO, şi atunci flota militară este esenţială – dar acest lucru nu se va întâmpla prea curând.
După poziţionarea paradoxală a Turciei în ceea ce priveşte relaţiile politico-diplomatice cu Rusia, flancul sud-estic al NATO are de suferit din punct de vedere al capabilităţilor de descurajare şi de interoperabilitate, dar evident, şi din punct de vedere al stabilităţii.
În ceea e priveşte direcţia politică a Turciei, după referendum, e clar că drumul ales duce la instaurarea completă a unui sistem politic autoritar, fiind o carte pe care Erdogan o maximizează în actualul context regional şi internaţional. Poziţia geografică a Turciei reprezintă un avantaj dar şi un dezavantaj. Avantajul este reprezentat de faptul că nimeni nu doreşte să se poziţioneze antagonic faţă de Turcia, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă cordonul de legătură între două continente, şi mai mult, între două zone economice, Uniunea Europeană şi Orientul Mijlociu. Dezavantajul îl reprezintă faptul că, exact prin poziţionarea Turciei, ea nu va reuşi niciodată să consolideze relaţii bilaterale cu vreun stat sau mare putere, deoarece este necasar pentru ea să împace pe toată lumea şi să joace politic în mai multe direcţii.
Dacă analizăm poziţionarea Uniunii Europene faţă de Turcia şi noua abordare în ceea ce priveşte relaţiile cu Rusia dar mai ales situaţia politică, contrară principiilor liberale şi democratice din sfera politică domestică, putem trage două concluzii. Prima este faptul că Uniunea Europeană are nevoie de Turcia la fel de mult precum are şi Turcia nevoie de Uniunea Europeană, deoarece acest joc politic, în multiple direcţii, nu este fezabil pe termen lung şi aici mă refer la relaţia cu Rusia – deoarece Rusia are nevoie de Turcia, iar motivele le voi enumera mai jos.
A doua concluzie este că, în afară de mustrări diplomatice şi schimburi de replici acide, Uniunea Europeană nu se va poziţiona altfel nici faţă de Rusia – aici pot să se poziţioneze împreună (Rusia şi Turcia) împotriva occidentului, iar printre consecinţe pot exista eliminarea acordului privind migraţia, încheiat între Turcia şi Uniunea Europeană în martie 2016. Pe scurt, dacă occidentul calcă greşit, Turcia dă drumul la migranţi şi nu se mai îngrijeşte de fluxurile migratorii care vin pe Marea Egee. Şi atunci, Uniunea Europeană stă, oarecum, în banca ei.
În ceea ce priveşte noua relaţie dintre Rusia şi Turcia, aceasta este una strategică, din ambele părţi. Erdogan foloseşte Rusia pentru a avea o poziţie mai de forţă în orice context de relaţionare politică cu occidentul, chiar şi în interiorul NATO. De cealaltă parte, Rusia foloseşte această relaţie pentru a decredibiliza occidentul şi a destabiliza NATO, precum şi a opri orice iniţiativă de creare a unei flote la Marea Neagră.
În concluzie, contextul este unul extrem de complicat, cu atât mai mult cu cât un stat membru NATO, a 4-a putere militară din cadrul alianţei, a luat o direcţie de acest gen.
Ireversibilitatea acestui nou fenomen politic duce la un singur lucru, corelat cu vizita Preşedintelui Klaus Iohannis la Washington.
România devine din ce în ce mai importantă în NATO şi nu e exclus, prin mutarea elementelor militare de la bazele din Turcia în România, ca ţara noastră să devină avanpostul occidentului în NATO, chiar asumându-şi rolul militar al Turciei…

Vlad ZUBAC

Articole din aceeasi categorie