Rezultate bune obținute de elevii clujeni la simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat

Clujul este unul dintre cele șase județe în care rata de promovare înregistrată la simularea probelor scrise a examenului de Bacalaureat, la clasa a XII-a, a depășit 45%. Este vorba de județele: Hunedoara (45,3%), Brăila (46,1), Alba (47,3%), Galați (48,7%), Cluj (49,8%) și Iași (50,2%). Procente reduse de promovare s-au înregistrat în județele Călărași (25,6), Giurgiu (25,2) și Ilfov (22).

La clasa a XI-a, procente de promovare de peste 38% s-au înregistrat în județele Brăila (38,9), Dolj (39,3), Iași (39,9) și Cluj (44,6). Sub pragul de 20% figurează județul Giurgiu (16,6%).

„Ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 și peste 6) la examenul de Bacalaureat este de 39,55% (43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenți)” – informează Ministerul Educației Naționale, în urma centralizării rezultatelor simulării probelor scrise ale examenului, organizată în perioada 19-22 martie 2018. Rezultatul este superior celui înregistrat anul trecut (38,23%).

Potrivit MEN, la clasa a XI-a, rata de promovare este de 33,73%, în creștere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2017, când s-a situat la valoarea de 29,85%, respectiv cu 8 procente față de 2016 (25,76%). Mai precis, dintre cei 119.990 de elevi participanți, 40.475 de elevi au obținut medii peste 6. Rata cumulată de promovare este de 36,52%.

„Pe tranșe de medii, situația cumulată (clasa a XI-a și clasa a XII-a) arată astfel: 27.104 elevi au obținut medii între 6 și 6,99, 29.180 de elevi – medii între 7 și 7,99, 20.434 de elevi – medii între 8 și 8,99 și 7.509 elevi – medii între 9 și 9,99. Media 10 a frost obținută de 48 de elevi. Pe segmentul 5 – 5.99, au fost cuprinse 11.907 medii, însă conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este cel puțin 6. În această situație sunt 146.467 de elevi, care nu au reușit să obțină media minimă” – precizează MEN.

Conform aceleiași surse, pe probe, situația cumulată a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: ​67,7% la proba E)a) – Limba și literatura română (față de 59,4% în 2017); 75,8% la proba E)b) – Limba și literatura maternă (74,1% în 2017); 48,8% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau Istorie (52,1% în 2017). La proba la alegere a profilului E)d), susținută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 81% (superioară cu 21 de procente față de anul trecut – 60,4%).

Notele pot fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevilor care doresc acest lucru, precizează MEN, reamintind că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile pe care le presupune acest examen, respectiv stabilirea și conștientizarea nivelului real de pregătire în vederea optimizării performanțelor. De asemeni, atenționează MEN, rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii și ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea stabilirii unor măsuri care să genereze optimizarea performanțelor școlare.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie