Rezoluţie PNL: Toate forţele sănătoase din societate şi din Parlament să continue lupta împotriva PSD

Liberalii au adoptat luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional, o rezoluţie împotriva coaliţiei PSD – ALDE, în care susţin ca “toate forţele sănătoase din societate şi din Parlament să continue lupta împotriva social-democraţilor până la capăt”.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că această rezoluţie a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
El a menţionat că în şedinţa BPN au existat şi poziţii privind îmbunătăţirea activităţii PNL.
Liderul liberalilor a susţinut că PNL a demonstrat că este “vârful de lance” în bătălia cu actuala coaliţie majoritară.
În rezoluţia intitulată “România are nevoie de rezistenţă cât mai puternică împotriva PSD”, liberalii arată că ţara trece prin momente de cumpănă, istorice, care cer o rezistenţă cât mai puternică împotriva coaliţiei PSD – ALDE.
“În aceste momente, valorile democratice, statul de drept şi traiectoria euroatlantică a României sunt puse la grea încercare de către o majoritate parlamentară nocivă, care acţionează împotriva intereselor strategice ale ţării. Încă de la preluarea guvernării, PSD şi ALDE au arătat că au un singur interes politic major: preluarea controlului sistemului judiciar pentru a scăpa de problemele penale ale liderilor lor şi a bloca lupta anticorupţie. În urmărirea acestui scop ilegitim, au renunţat la respectarea principiilor democratice, au ignorat avertismentele instituţiilor internaţionale, afectând grav statutul României de membru al Uniunii Europene şi al NATO, precum şi Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Au încălcat ordinea de drept a ţării şi vor să schimbe arhitectura constituţională a României pentru a elimina orice formă de rezistenţă instituţională împotriva demersurilor lor din partea opoziţiei parlamentare şi a preşedintelui României. Totul, doar pentru a-l scăpa de închisoare pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea”, se arată în document.
De asemenea, liberalii susţin că această coaliţie PSD – ALDE şi-a “călcat în picioare” programul de guvernare.
Potrivit rezoluţiei, Partidul Naţional Liberal este pregătit în orice moment să propună cetăţenilor soluţii la problemele cauzate de guvernare, pe care o cataloghează “incompetentă şi coruptă”.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *