Revista Oraşul nr. 42-43 (2017) – În întâmpinarea Marii Uniri

Revista Oraşul nr. 42-43(2017), revistă de cultură ce apare sub egida Fundaţiei Culturale „Carpatica”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, ne oferă câteva materiale valoroase menite să pregătească sărbătoarea centenarului Marii Unirii de la 1918. Unul din aceste materiale aparţine academicianului Ioan-Aurel Pop, Dezinformarea şi Centenarul Marii Uniri. Ilustrul istoric clujean constată că în cadrul”războiului informaţional” ce se desfăşoară sub ochii noştri şi ai autorităţilor, este nevoie să se ia măsuri energice de contracarare a propagandei neprietenoase. Factorii de decizie din România au menirea şi obligaţia de a scoate adevărul (atât cât este omeneşte posibil!) la lumină şi de a-l face cunoscut. Reputatul istoric clujean salută lansarea de către Academia Română a LARICS (Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică), condus de prestigiosul expert Dan Dungaciu, profesor la Universitatea din Bucureşti. După ce enumeră atribuţiile acestui laborator, Ioan-Aurel Pop constată că o direcţie a destabilizării prin propaganda ostilă se referă chiar la făurirea statului unitar român în 1918. Cunoaşterea trecutului se face de către specialişti, dar şi de amatori. Profesorul clujean remarcă faptul că anumite teorii şi concepţii filosofice, cum ar fi cea a lui Francis Fukuyama despre ”sfâşitul istoriei” deturnează reconstituirea veridică a trecutului şi conduc la o rescriere relativizantă a istoriei. Aceşti pseudo-istorici susţin idei aberante, cum ar fi aceea că ideea de unitate românească nu ar fi existat niciodată în minţile românilor, că aceasta ar fi produsul minţii unor naţionalişti precum Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga. Pentru aceşti negativişti, românii ar fi doar ‘‘răi cu străinii, chiar xenofobi, egoişti, animaţi de spirit gregar, laşi, masă gelatinosă uşor de modelat, fără voinţă şi fără idealuri”. În schimb, în viziunea unor amatori exaltaţi, ”românii sunt mai vechi decât dacii, fiindcă sunt creatorii mondiali ai scrisului”. Cu luciditatea unui veritabil savant, Ioan-Aurel Pop analizează alte două orientări din cercetarea trecutului nostru, curentul ”europenist”, reprezentat de Maiorescu, ce remarcă întârzierea noastră în raport cu civilizaţia şi cultura din vestul Europei. Cel de-al doilea curent ar fi cel ”protocronist, autohtonist şi răsăritean”, în care sunt incluşi Eminescu, Iorga şi Lucian Blaga. Aceste ”două curente, onorabile şi sustenabile amândouă”, au fost caricaturizate începând din secolul XX, mai ales sub regimul comunist. Istoricul clujean aminteşte câteva din opiniile celor care contestă Ziua de 1 Decembrie, care ”nu este potrivită ca sărbătoare, fiindcă în acel moment din an este iarnă şi frig, iar românii vor să meargă la iarbă verde când sunt veseli! Este rizibil!” –constată istoricul. Şi Crăciunul pică iarna, când este frig. De ce să nu-l mutăm, după o astfel de logică, mai spre vară!?” Istoricul discută şi faptul că ”Ziua Naţională actuală a României i-ar jigni pe conlocuitorii maghiari care – după ce că nu au fost consultaţi la 1918 – se simt frustraţi şi jigniţi de sărbătoarea noastră, fiindcă Transilvania a fost ruptă din Ungaria de-atunci. Tehnic aşa este: pe când România aproape şi-a triplat teritoriul la 1918, Transleitania(adică jumătatea de răsărit, declarată «ungară», a imperiului bicefal) s-a destrămat; să ne reamintim că Ungaria nu exista ca ţară independentă şi subiect de drept internaţional de la 1541 până la 1920 şi că, între anii 1918-1920, a pierdut două treimi din teritoriul său”. Dar dacă Ungaria pierdea teritorii care nu-i aparţineau de drept (Croaţia, Slovacia, Transilvania etc.), adică teritorii fără majoritate ungurească, România a obţinut numai provincii istorice cu majoritate (absolută sau relativă) românească.” Cu spiritul său echilibrat, istoricul remarcă:”Dar, după cum există o măsură în lucruri, nici marea sărbătoare naţională a maghiarilor de pretutindeni, de la 15 martie, nu este un prilej de bucurie istorică pentru români, fiindcă atunci (în 15 martie 1848), la Bratislava, dieta revoluţionară a decis (fără consultarea românilor şi împotriva voinţei lor) ”unificarea Transilvaniei cu Ungaria”.

Articole din aceeasi categorie