Reparaţiile de drumuri şi străzi, priorități în comuna Mintiu Gherlii

Toată iarna, edilii comunei Mintiu Gherlii îşi făceau planuri şi întocmeau proiecte cu privire la reabilitarea drumurilor şi străzilor de pe raza celor șase sate componente. Primarul Dumitru Oltean făcea săptămânal drumuri la Cluj-Napoca, în vederea rezolvării acestor probleme. A venit primăvara şi, iată, unele investiţii sunt pe cale să înceapă.

Edilul-şef al comunei din vecinătatea municipiului Gherla ne spunea zilele trecute că sunt pregătite documentaţiile pentru reabilitarea unei porţiuni de 7 kilometri străzi în localităţile Nima şi Buneşti. După ce s-a introdus apa potabilă în cele două sate, este mare nevoie de reparaţiile de drumuri, aceeaşi problemă existând şi în ce privește  străzile localităţii Mintiu Gherlii, unde pe o lungime mare a fost spart carosabilul, cu ocazia lucrărilor de canalizare. În această vară şi acolo vor fi  efectuate reparaţii de străzi. Deja se fac demersurile necesare începerii lucrărilor.

În comuna Mintiu Gherlii, în cursul acestui an se doreşte şi reabilitarea drumurilor de hotar. Administraţia locală are în plan amenajarea drumului comunal “Sub Copar”, care ar lega Mintiu Gherlii cu drumul judeţean Gherla – Cămăraşu. Ar fi o realizare  de excepţie a Primăriei comunei Mintiu Gherlii, fiindcă prin ducerea la capăt a planului s-ar scurta mult drumul dintre localitatea lor şi Fizeşu Gherlii. Mai exact, cei care doresc să meargă în direcţia Ţaga şi, mai departe, Geaca şi Cămăraşu, nu vor mai intra în municipiul Gherla, ci vor ieşi direct la marginea oraşului, spre direcţia Fizeşu Gherlii. Benzină sau motorină economisită, dar şi timp mai scurt. O iniţiativă lăudabilă a edililor mintioani.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *