Reacţii la concluziile raportului privind alegerile din 2009: Un nou pas spre decredibilizarea clasei politice din România

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda, susţine că rezultatul raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 „nu fac decât să frizeze ridicolul”. „Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs concluziile acestei comisii, care ne demonstrează cum se toacă banii contribuabililor prin plata celor care au lucrat în această comisie, iar concluziile acesteia nu fac altceva decât să frizeze ridicolul. Este un nou pas spre decredibilizarea clasei politice din România, atâta vreme cât vin cu astfel de concluzii în care se invocă că emiterea unor acte normative, respectiv decrete prezidenţiale sunt de natură să favorizeze câştigarea alegerilor pentru un candidat sau altul. La o primă citire, avem un text scris de ceva copii de grădiniţă, nu de nişte oameni, parlamentari, care ar fi trebuit să se ocupe cu ceea ce înseamnă legile sau bunăstarea ţării.

Practic, una peste alta, e atât de ruşinos şi de jenant acest raport, încât am şi rezerve să-l comentez, pentru că pur şi simplu mi se pare că mă decredibilizez eu făcând afirmaţii pe marginea unui asemenea raport de o asemenea consistenţă!”, a spus Buda.

La rândul său, senatorul liberal Marius Nicoară susţine că atâta timp cât raportul foloseşte termenul deja consacrat de „suspiciuni rezonabile” nu reprezintă nimic. „Adică nu există probe, nu există indicii reale, doar presupuneri. Sunt convins că nu va avea finalitate. Ar fi putut să aibă finalitate dacă exista un minim de dovezi. Or, pe lipsă de dovezi nu are cum să aibă finalitate. Din punctul meu de vedere nu este altceva decât un atac politic”, a arătat liberalul Nicoară.

Cât priveşte fostul premier Emil Boc, unul dintre cei vizaţi în raportul comisiei parlamentare, până ieri nu a făcut niciun comentariu vizavi de acest subiect.

C. PURIŞ

Articole din aceeasi categorie