Reacţia politicienilor clujeni la decizia lui Iohannis de revocare a lui Kovesi

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda susţine că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA este una ‘’previzibilă din partea unui şef de stat responsabil’’. Liberalul clujean este de părere că, prin acest demers, şeful statului a ales supremaţia legii şi nu interesul personal, respectiv acela de a-şi conserva imaginea în faţa opiniei publice! ‘’Partidul Naţional Liberal rămâne mai departe într-un parteneriat solid cu domnul preşedinte Klaus Iohanis şi în acelaşi timp un garant al bătăliei cu guvernarea PSD-ALDE, care astăzi este preocupată doar de interesele unui grup mărunt de oameni din jurul lui Dragnea”, a spus Daniel Buda.
Vicepreşedinte ALDE, deputat Steluţa Cătăniciu, consideră că gestul preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi este unul de normalitate. „Preşedintele a făcut un gest de normalitate prin semnarea deciziei a revocare a şefei DNA ca urmare a deciziei luată de Curtea Constituţională. Respectarea legii nu trebuie să fie considerată ca un merit sau ca un titlu de laudă. Această decizie ar fi trebuit, totuşi, să aibă loc încă din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial. Păcat că s-a pierdut atât de mult timp, perioadă în care s-a menţinut un climat conflictual la nivelul societăţii. Totuşi, revocarea doamnei Kovesi nu rezolvă problema DNA şi a modului în care procuratura îşi îndeplineşte obligaţiile în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei”, a spus deputatul ALDE de Cluj. Steluţa Cătăniciu este de părere că, de acum înainte, ceea ce contează sunt paşii ce vor fi făcuţi pentru tragerea la răspundere a celor care s-au făcut vinovaţi pentru derapajele care s-au petrecut în România ultimilor ani. „Trebuie făcută lumină şi trebuie analizat cine sunt responsabilii pentru abuzurile înfăptuite, pentru toate dosarele DNA care au primit decizii de achitare în instanţă, dar şi responsabilii pentru încălcarea în repetate rânduri a Constituţiei. Toate aceste fapte trebuie să aibă şi responsabili.
Faptul că preşedintele Iohannis a respectat decizia CCR e un prim pas. Însă, până când cei care au stat la baza acestui sistem paralel care a funcţionat în România nu vor fi traşi la răspundere, abuzurile vor continua, iar nerespectarea principiilor statului de drept va fi o problemă. Până când aceste persoane nu vor fi trase la răspundere nu putem vorbi despre respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor cu adevărat. Aşteptăm de la preşedinte un semnal mult mai serios în ceea ce priveşte sancţionarea abuzurilor procurorilor, unul mai clar decât declaraţia purtătorului de cuvânt”, a spus vicepreşedintele ALDE.
Deputatul clujean mai dă asigurări că obiectivul asumat de a pune capăt acestui sistem ocult de putere care a funcţionat în România ultimilor zece ani va fi dus până la capăt. „Lupta noastră principală şi hotărârea comună a coaliţiei este de a merge înainte pentru demantelarea acestui stat paralel, revenirea la normalitate, realizarea independenţei justiţiei”, a puncat Steluţa Cătăniciu.
Şi eurodeputatul Norica Nicolai este de părere că gestul preşedintelui Klauss Iohannis este unul de normalitate. “Este o decizie normală. Dincolo de partizanatele politice şi de interesele electorale, preşedintele a dovedit că ştie să respecte statul de drept, care începe cu respectarea Constituţiei şi a deciziilor Curţii Constituţionale. Bănuiesc că, sentimental, preşedintele nu ar fi vrut să ia această decizie niciodată, date fiind relaţiile cu DNA şi, în special, cu dna Kovesi, dar nu a acţionat dl. Klaus Iohannis, ci preşedintele. Cred că asta l-a determinat să nu anunţe personal această decizie, ci să o facă prin intermediul purtătorului de cuvânt”, a declarat europarlamentarul Norica Nicolai.
La rândul său, liderul PSD Cluj, Horia Nasra spune că deşi decizia este târzie este una corectă. „Faptul că a luat decizia târziu este un mare semn de întrebare pentru că decizia Curţii Constituţionale era coerentă şi sper ca în viitorul apropiat, preşedintele Klaus Iohannis să realizeze importanţa funcţiei pe care o deţine şi să nu se mai lanseze în atacuri politice. Sper ca în următorii doi ani să demonstreze că nu este un Traian Băsescu 2″, a precizat Horia Nasra.

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie