Rashida Tlaib, prima femeie musulmană aleasă în Congresul american

Rashida Tlaib, fiica unor imigranţi palestinieni, arestată în urmă cu doi ani pentru că a întrerupt un discurs al lui Donald Trump, a intrat miercuri în istorie, urmând să devină prima femeie musulmană aleasă în Congresul american, informează joi AFP.
Fosta avocată în vârstă de 42 de ani a câştigat alegerile primare din Michigan, clasându-se în faţa altor cinci candidaţi democraţi şi asigurându-şi intrarea în Camera Reprezentanţilor după alegerile legislative de la mijlocul mandatului, în noiembrie.Rashida Tlaib va deveni prima musulmană din istorie ce va intra în Congres, la 12 ani după primul musulman, Keith Ellison, ales în Minnesota. În prezent, un singur musulman este membru al Congresului SUA: Andre Carson, ales din 2008, în Indiana. Rashida Tlaid îi va succeda oficial în ianuarie democratului John Conyers, 89 de ani, obligat să demisioneze în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală, după ce a fost membru al Congresului timp de peste jumătate de secol.
Licenţiată în drept, Tlaid, care s-a născut şi crescut în Detroit, a lucrat ca avocat înainte de a intra, în 2009, în Camera Reprezentanţilor din Michigan. În august 2016, ea a întrerupt, la Detroit, un miting electoral al lui Donald Trump. “Copiii noştri merită mai mult”, a declarat ea, rugându-l să citească textul Constituţiei americane, înainte de a fi scoasă din sală de serviciile de ordine.
Ea promovează un program foarte progresist, începând cu egalitatea salarială între bărbaţi şi femei şi terminând cu accesul gratuit la universităţi, sănătatea publică, drepturile comunităţii gay, abrogarea decretului lui Trump asupra migraţiei şi protejarea mediului.
Alegerea republicanului Donald Trump a constituit, în opinia ei, “un semnal de alarmă” pentru numeroase femei americane, care au candidat în număr mai mare ca oricând pentru un loc în Congres, în principal în tabăra democrată, după un an marcat de mişcarea #MeToo. Ea a explicat că a candidat mai ales din raţiuni personale, în special din cauza dificultăţilor întâmpinate de cei doi fii ai săi de a-şi găsi locul într-o ţară tot mai ostilă la adresa musulmanilor, care reprezintă în jur de 1,1% dintre americani. În mai, ea a afirmat pe postul CBS News că alegerea sa va trimite “un important mesaj” în SUA. “Noi (musulmanii) suntem parte integrantă a societăţii şi vrem să-i dăm ceva în schimb, la fel ca toţi ceilalţi”, a spus ea.
Alte trei musulmane, candidate în Arizona, Massachusetts şi Minnesota, speră să intre alături de Tlaib în Congres, după alegerile de la jumătatea mandatului.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *