Rarități ornitologice în colecția Muzeului Zoologic al Universității ”Babeș-Bolyai”

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea ”Babeş-Bolyai” în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Universității Naționale a Daciei Superioare și de la instalarea administrației românești de la Cluj continuă cu prezentarea Colecției de păsări a Muzeului Zoologic – UBB.

Colecția de păsări a Muzeului Zoologic – UBB

Muzeul Zoologic al Universității Babeș-Bolyai deține una dintre cele mai vechi și importante colecții de păsări din țară. Colecția a fost înființată începând cu anul 1859 și îmbogățită permanent cu specimene până în prezent. Astăzi, colecția de păsări este formată din aproximativ 2.500 de exemplare, aparținând atât unor specii exotice, cât și unor specii din fauna României. O parte a colecției este constituită din exemplare conservate sub formă de balguri și destinate studiului științific, iar cealaltă parte cuprinde exemplare de păsări naturalizate, prezente în expoziția permanentă a muzeului. Atât în colecția științifică, cât și în expoziția permanentă se regăsesc numeroase specii autohtone, considerate rarități ornitologice. Aceste rarități contribuie cu date istorice privind răspândirea speciilor cu efectiv redus sau care nu se mai întâlnesc în fauna României. Specimenele prezentate reprezintă doar câteva dintre raritățile colecției muzeale de păsări. Printre raritățile ornitologice autohtone se numără vulturul-bărbos sau zăganul (Gypaetus barbatus), vulturul negru (Aegypius monachus) și vulturul pleșuv sur (Gyps fulvus), specii dispărute din fauna țării noastre, dropia-gulerată (Chlamydotis undulata), găinuşa de deşert (Syrrhaptes paradoxus), vânturelul mic (Falco naumanni) și gaia roșie (Milvus milvus).

Raritățile ornitologice autohtone

Zăganul (Gypaetus barbatus)

Este una dintre cele patru specii de vulturi prezent până în secolul trecut în România. Este cunoscut şi sub denumirea de vultur bărbos, fiind o pasăre de pradă, diurnă, caracteristică zonelor muntoase, întâlnit în mod obişnuit la altitudini cuprinse între 500-4.000 m, ajungând până la 7.500 m altitudine, în Himalaya. Este o pasăre maiestuoasă, cu un penaj ce îmbină portocaliul ruginiu cu negrul într-o combinaţie inegalabilă. Este unul dintre cei mai mari vulturi din lume. Se hrăneşte la fel ca majoritatea vulturilor cu hoituri de animale însă ca particularitate, se hrăneşte în special cu măduva oaselor. Populaţia europeană a speciei este relativ mică, iar din România este dispărută, ultimele exemplare fiind vânate în 1927. În colecția Muzeului au ajuns două exemplare: unul din Tibet, iar celălalt din Ardeal.

Vulturul negru (Aegypius monachus)

În colecția muzeului se află cinci exemplare din această specie, dintre care doar la două exemplare se cunosc datele de proveniență. Un exemplar a fost colectat în data de 24.06.1903 la Buciumi (SJ), iar celălalt exemplar în apropierea localității Cojocna (CJ), în data de 16.12.1940. În România, a fost o specie comună până la sfârșitul secolului XIX, dar a dispărut în prima parte a secolului XX. La nivel european, cele mai mari efective se află în Spania si Turcia. Otrăvirea, vânătoarea și distrugerea cuiburilor, alături de reducerea cantității de hrană disponibilă sunt principalele pericole pentru specie.

Vulturul hoitar (Neophron percnopterus)

Hoitarul este o specie rară pentru fauna României, deși în trecut era una dintre cele patru specii de vultur care cuibăreau la noi. Conform informațiilor Societății Ornitologice Române, ultima confirmare a cuibăritului acestei specii în România dateaza de la finele anilor ’80. Este o specie răspândită în partea sudică a continentului european. Populația europeană a speciei este mică și cuprinde între 3.500-5.600 perechi. Cele mai mari efective sunt prezente în Spania. În perioada 1970-2000, specia a manifestat un declin accentuat, fiind adăugată în lista animalelor pe cale de dispariție. Deranjarea habitatului, otrăvirea și electrocutarea în rețelele de tensiune medie sunt considerate principalele pericole pentru specie. Campaniile împotriva folosirii ilegale a substanțelor toxice sunt o prioritate pentru conservarea specie. Muzeul găzduiește trei exemplare provenite din sudul Europei.

Vulturul plesuv sur (Gyps fulvus)

Este o specie prezentă în sudul continentului european. Zboară la altitudini mari, uneori în număr mare. Când planează îşi ţine aripile într-un ”V„ deschis. Este o specie monogamă ce atinge maturitatea sexuală după patru ani şi trăieşte până la 41 de ani, în captivitate. Fiind o specie socială, cuibăreşte pe stânci, în colonii. Cuibul este alcătuit din crengi şi iarbă şi este folosit mai mulţi ani la rând, dacă este disponibil. Este o specie sedentară în Europa sau parţial migratoare, în cazul exemplarelor tinere. Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinzând între 19.000-21.000 de perechi. În România, ultimele observaţii cu privire la exemplare cuibăritoare provin din anul 1939, în zona Bucegilor. În colecția Muzeuluil Zoologic se află trei exemplare din această specie, colectate pe la începutul anilor 1900, din zona Ardealului.

Dropia gulerată (Chlamydotis macqueenii)

Un singur exemplar cu date de proveniență cunoscute este prezent în colecția muzeului. Curiozitatea specimenului constă în faptul că reprezintă una din cele două semnalări din România. Celălalt exemplar a fost observat în data de 20.04.1931, lângă Arad. Totuși, prezența speciei în România trebuie tratată cu suspiciune deoarece există posibilitatea ca exemplarele respective să fie introduse de om și să nu provină din populații naturale sălbatice. Cel mai apropiat loc de cuibărire se află în Kazahstan. În Europa este considerată o raritate. La nivel global se află în categoria speciilor vulnerabile (conform IUCN).

Spârcaciul (Tetrax tetrax)

În colecția muzeului se află trei exemplare din această specie, toate provenite din zona Ardealului. În România, specia are aproximativ 10 semnalări, dintre care cinci în ultimii trei ani, din Dobrogea. Observațiile au avut loc doar în perioada de iernare. În Europa cuibărește în Franța și în peninsula Crimeea, unde preferă pajiști uscate, terenuri agricole, pășuni și fânețe. Păsările din vestul Europei iernează în bazinul mediteraneean și păsările din est iernează în Turcia, Caucaz și sudul Asiei.

Dropia (Otis tarda)

Muzeul Zoologic se mândrește cu șase exemplare, dar datele de proveniență sunt incomplete. Din câte se cunosc, două exemplare provin din zona Transilvaniei, iar un exemplar din grădina zoologică de la București. Dropia, în trecut, popula marea câmpie a Bărăganului şi zonele plate din Oltenia, Dobrogea şi Câmpia Vestică. Vânatul și restrângerea arealului prin practicarea agriculturii socialiste, a constituit un factor care a dus la dispariţia aproape totală a speciei. În ultimii ani, au mai fost semnalate exemplare răzlețe în vestul țării, pe graniţa cu Ungaria. Dropia este o specie cu un areal restrâns şi insular atât în Europa, cât şi în Asia, cel mai probabil datorită populației mici şi a habitatului specific. În prezent cele mai mari efective sunt în Spania, Rusia şi Ungaria, unde este caracteristică zonelor de stepă, păşunilor şi terenurilor cu agricultură extensivă.

Rața cu cap alb (Oxyura leucocephala)

În colecția muzeului se află patru exemplare din această specie. În ultimii 15 ani, semnalările multiple din România se referă la zona Dobrogei. Anual, specia este prezentă în perioada de iarnă pe lacul Techirghiol, dar există semnalări și pe Olt. Cu toate acestea, în Ardeal este considerată o raritate. Specia cuibărește în Asia, preferând zonele cu apă salmastră și dulce, iar în Europa prezintă un efectiv populațional redus. La nivel global, specia este considerată ca fiind periclitată.

Vânturel mic (Falco naumanni)

Muzeul găzduiește două exemplare din această specie, ambele colectate din zona Ardealului. În România există patru semnalări, toate după 2003, observațiile referindu-se la perioada de migrație. Observația din 1905 este probabil cea mai veche semnalare a speciei pe teritoriul țării. În Europa cele mai mari efective sunt prezente în Spania, Turcia și Italia.

Găinușă de stepă (Syrrhaptes paradoxus)

Muzeul Zoologic deține un singur exemplar din această specie, care cuibărește în regiunile de semi-deșert și stepă din Asia Centrală și Africa. Există mai multe semnalări la nivel European și din regiunea noastră, care datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Apariția speciei la vremea respectivă este explicată prin fenomenul de invazie, probabil datorită lipsei de apă din regiunile de cuibărire.

Gaia roșie (Milvus milvus)

Gaia roșie, cunoscută și sub denumirea de șorliță, este prezentă în trei exemplare în cadrul colecției muzeale. Caracteristica cea mai evidenta o constituie prezența cozii în formă de furculiță. Se consideră o raritate, fiindcă în România specia a fost semnalată sporadic, doar în perioada de migrație. Este o pasăre răpitoare diurnă, caracteristică pădurilor din zonele montane și colinare. Cuibărește în Europa Centrală și de Vest. În trecut, specia a cuibărit în Europa de Sud, în prezent fiind dispărută. Per ansamblu, la nivel European specia a înregistrat un declin populațional.

Curiozități și rarități exotice

Muzeul deține și un număr mare de păsări exotice din diferite părți ale lumii, cum ar fi tucanul (Ramphastos toco), o pasăre cu cioc spectaculos, viu colorat care trăiește în regiunile împădurite din America de Sud și America Centrală, până în nordul Argentinei. O altă raritate este pasărea kiwi (Apteryx owenii), o pasăre acarinată din Noua Zeelandă, înaltă de 30 cm, cu aripile atrofiate, lipsită de claviculă, care se hrănește cu larve de insecte și duce o viață nocturnă. La Muzeul Zoologic pot fi găsite mai multe exemplare din pasărea paradisului (Paradisaea apoda), care provin din Noua Guinee. O altă atracție este și porumbelul-evantai (Goura victoria), unul dintre cei mai mari porumbei din lume. O microdioramă este dedicată pinguinului macaroni (Eudyptes chrysolophus). Astfel de pinguini sunt răspândiți în Oceanul Atlantic și Indian de Sud, iar vara și-o petrec în Antarctica, pe insulele din apropierea Africii si Americii de Sud. De asemenea, putem menționa și colecția de păsări colibri, compusă din 45 de exemplare (38 de specii), considerată o curiozitate.

Dr. Osváth Gergely, muzeograf, Muzeul Zoologic al Universității Babeș-Bolyai, Direcția Patrimoniu Cultural Universitar

APEL

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar face apel, pe această cale, la cititori să sprijine procesul de recuperare de acte, obiecte şi documente legate de istoria universităţii clujene precum și a celor care au aparținut foștilor profesori ai Universității clujene în vederea conservării și valorificării lor științifice prin păstrarea lor în fondul Personalități UBB, constituit la Serviciul Arhivă din cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar, UBB. Cei interesați să pună la dispoziția Universității clujene astfel de documente și obiecte se pot adresa la telefon: 0264405300, int. 5860.

Articole din aceeasi categorie