PRU Cluj are conducere aleasă

• Formaţiunea a lansat un apel la unificarea tuturor forţelor naţionaliste din România •

Liderul interimar PRU Cluj, Alexandru Cordoş, a fost reconfirmat, prin vot, în funcţia de preşedinte al filialei clujene, în cadrul Conferinţei judeţene, desfăşurate în după-amiaza de duminică, la Cluj-Napoca. Agenda evenimentului  – la care au participat peste peste 250 de delegaţi, membri din conducerea centrală, precum şi invitaţi – a cuprins şi un apel la unificarea tuturor forţelor naţionaliste din România.

Cordoş, care face parte şi din conducerea centrală a PRU, a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene, iar Mircia Giurgiu, prim-vicepreşedinte. În conducerea judeţeană a formaţiunii au mai fost aleşi Dora Arion – vicepreşedinte şi preşedinte al organizaţiei judeţene de femei, Florentin Burz şi Răzvan Ciortea – vicepreşedinţi, Sorin Deac – secretar general şi Bogdan Ungureanu – vicepreşedinte. Acesta din urmă a fost ales şi în funcţia de preşedinte al organizaţiei PRU Cluj-Napoca. Totodată, în cadrul conferinţei a fost ales un consiliu judeţean, format din 55 de persoane, dintre care 23 formează biroul executiv.

Potrivit preşedintelui PRU Cluj, Alexandru Cordoş, alegerea structurilor de conducere va dinamiza întreaga activitate a partidului. „În ultimul an, Organizaţia Judeţeană a Partidului România Unită Cluj a avut o conducere interimară. Este un moment important – PRU Cluj are aproximativ 3.000 de membri cu adeziuni şi un număr foarte important de simpatizanţi. Alegerea structurilor de conducere va dinamiza întreaga activitate a partidului, scopul imediat este pregătirea alegerilor locale şi judeţene din 2020. Ne dorim să avem cât mai mulţi consilieri locali şi judeţeni şi primari pentru a putea să transpunem ideile şi politica partidului nostru în teritoriu.”, a arătat Cordoş, precizând că această conferinţă precede Congresul Extraordinar care va avea loc în 25 martie la Bucureşti.

În cadrul evenimentului de duminică, PRU a lansat, alături de alte organizaţii din ţară, un apel la unitate, la realizarea unui pol naţionalist în România de coagulare a tuturor forţelor naţionaliste. „Am considerat oportun să lansăm un apel la unitate, la realizarea unui pol naţionalist în România, coagularea tuturor forţelor naţionaliste, astfel încât unitatea de gândire şi acţiune politică să conducă la rezultate mai bune. Ne dorim să ajungem în consiliile locale, în consiliile judeţene şi în Parlamentul României peste patru ani. Fărâmiţaţi, chiar dacă am avut rezultate bune, nu am reuşit să trecem pragul la nivel naţional, să ajungem în Parlament”, a subliniat liderul PRU Cluj. „După doi ani de când încercăm să organizăm la Cluj cât mai bine formaţiunea, am reuşit să ne strângem în număr mare pentru alegeri. Este important să ne cunoaştem cu toţii pentru că perioada dinaintea parlamentarelor a fost foarte scurtă. Acum ne facem planul pentru următorii ani, pentru că, până la urmă, s-a demonstrat că acest partid a ţinut stindardul partidelor naţionaliste din România”, a completat Ungureanu.

De asemenea, reprezentanţii PRU Cluj au prezentat şi un raport privind rezultatele alegerilor, o proiecţie cu privire la activitatea viitoare a organizaţiei judeţene şi totodată alegerea delegaţilor pentru Congresul PRU. „De la Cluj vom merge 21 de persoane, plus invitaţi, la acest congres. Judeţul nostru se află printre primele cinci judeţe ca rezultate la alegeri”, a precizat Cordoş, potrivit căruia principala temă a Congresului, pe lângă analizarea rezultatelor, va fi revalidarea conducerii şi o rezoluţie cu privire la unificarea tuturor forţelor naţionaliste din România pentru un proiect comun cu care să participe la următoarele alegeri locale şi parlamentare.

„Dorim coagularea tuturor forţelor naţionale moderate în cadrul unui proiect politic naţional. Mă refer la PRM şi la toate partidele care sunt naţionaliste. Într-o primă fază se poate face un proiect comun… pentru o alianţă în vederea alegerilor următoare locale şi parlamentare, asta înseamnă să intrăm în consilii locale, judeţene şi în Parlament peste patru ani. Apoi, natural, poate să fie o fuziune a unui partid mare naţional, dar naţional moderat şi bazat pe valori europene, nu de extremă”, a explicat Cordoş.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie