Promovarea obiectivelor turistice din judeţul Cluj

    La debutul vacanţei parlamentare, deputatul PSD, Cornel Itu, a început un proiect ambţios, privind prezentarea, respectiv promovarea obiectivelor turistice din judeţul Cluj. „Mi-am propus de o vreme încoace să împărtăşesc obiectivele turistice din Dej şi împrejurimi, astfel încât să trezesc curiozitatea de a le vizita, dar şi de a promova bogăţiile culturale ale acestei zone”, spune parlamentarul clujean.
    Astfel, acesta prezintă Castrul Roman Samum situat în localitatea Căşeiu. „Castrul Roman Samum este o construcţie extrem de veche, obiectivul fiind construit încă din anul 106. Castrul a fost construit pe malul râului Someşul Mare şi era unul dintre punctele strategice de apărare ale Daciei nordice”, arată Itu, pe pagina sa de socializare.
    De asemenea, într-o altă postare, deputatul clujean prezintă mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din satul Căşiel. „Vă împăratăşesc un colţ de rai, încărcat cu linişte sufletească. Sfânta Mănăstire <<Înălţarea Sfintei Cruci>> Căşiel, este a doua mănăstire întemeiată pe Valea Căşielului. Potrivit unor documente din arhiva fostului comitat Solnoc-Dăbâca, în partea de SV a satului Strâmbu exista, cel puţin la sfârşitul secolului al XVII-lea, o mănăstire ortodoxă de călugări”, precizează Itu. Potrivit acestuia, în pofida multor greutăţi cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, viaţa monahală a continuat. „După evenimentele din 1989, credincioşii de aici s-au hotărât să solicite Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului aprobarea pentru reînfiinţarea mănăstirii din Valea Căşielului, ca mănăstire de maici”, mai menţionează
 deputatul clujean.
    Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *