Proiectul „Zestrea Tradițiilor Clujene” continuă

Proiectul cultural-educativ „Zestrea Tradițiilor Clujene”, inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, continuă, și în acest an școlar, să se deruleze în școlile din comunele și orașele județului Cluj.

Prima acțiune din acest an școlar va avea loc marți, 25 septembrie, de la ora 11:00, la Școala cu clasele I-VIII din Gârbău, după care vor urma Școala Gimnazială Sânpaul și Școala cu clasele I-VIII Aghireș Fabrici. Mai apoi vor avea loc acțiuni săptămânale în cadrul proiectului.

În anul școlar precedent, peste 2.500 de elevi au participat direct și interactiv la acest proiect, derulat în 25 de comune și școli din județ și din municipiul Cluj-Napoca.

„Proiectul cultural-educativ «Zestrea tradițiilor clujene» a fost demarat în 2017, cu scopul de a promova cultura tradițională din județul Cluj în rândul elevilor din mediul rural, dar și din cel urban. De asemenea, se dorește cunoașterea de către elevi a activității Compartimentului de educație permanentă și proiecte cultural-educative din cadrul Centrului, trezirea dragostei și interesului pentru obiceiurile și tradițiile clujene și dezvoltarea spiritului competitiv, prin intermediul concursului pe teme de cultură tradițională «Uniți prin tradiții». În același timp, sunt propuse spre vizualizare secvențe din proiectele cultural-educative, care vizează participarea tinerei generații cu momente tradiționale” – informează Consiliul Județean Cluj, sub a cărui autoritate funcționează CJCPCT Cluj.

Întâlnirile au loc în sălile festive ale școlilor sau la căminele culturale, în funcție de numărul de elevi. Tinerilor le sunt distribuite pliante cu conținut adecvat, au loc proiecții de secvențe din filme etnografice și momente de folclor muzical vocal – exemplificare a doinei, baladei și cântecului propriu-zis. În același cadru, membrii proiectului prezintă costumul popular bărbătesc și femeiesc din diferite zone folclorice ale județului Cluj, iar la final, o parte dintre elevi participă la un concurs pe teme de cultură tradițională. Totodată, proiectul presupune, acolo unde este posibil, crearea unui colț muzeistic în cadrul fiecărei școli, format din obiecte populare colecționate de elevi, profesori și părinți.

Echipa proiectului este formată din Marinela Zegrean-Istici și Grigore Sâmboan, consultanți artistici în cadrul Compartimentului de educație permanentă și proiecte culturale, Mariana Morcan – solist vocal în cadrul Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj și Ioan Bruchental – tehnician de imagine.

M. T.

Articole din aceeasi categorie