Proiecție foto: Drumeții prin chei cretane

Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) invită publicul clujean la o proiecție de imagini pe teme de turism montan, intitulată „Drumeții prin chei cretane”.

Conform celor anunțate de organizatori, va fi o ilustrare fotografică a trei ture de trekking prin chei spectaculoase din insula Creta, „un adevărat paradis pentru turismul pedestru montan, unde munți semeți de peste 2000 de metri coboară până în mare, prin abrupturi amețitoare și verticale impresionante ciuruite de sute de guri de peșteră, dar și terase cu mici sate de munte ascunse printre livezi de măslini și plaje cu palmieri la poalele stâncilor”.

„Creta, această mare insulă grecească încărcată de istorie, adăpostește și numeroase atracții culturale, turismul axat pe arii naturale protejate și munți fiind armonios îmbinat cu vizitare de muzee, mănăstiri, situri arheologice și valori etnografice. Și, desigur, băi în mare la finalul fiecărei ture montane…” – precizează organizatorii.

În cadrul proiecției, care va avea loc joi, 6 decembrie, de la ora 19:00, la Biblioteca Heltai din Cluj-Napoca (str. Clinicilor nr. 18), Roxana Cleja și Radu Mititean vor prezenta, în cuvinte și imagini foto, trei dintre cele mai frumoase chei ale Cretei: „celebrele chei ale Samariei, despre care se spune că ar fi cele mai lungi din Europa (…), sălbaticele chei Patsos, cu nenumăratele lor săritori, belvederi și guri de peșteră (…) și cunoscutele chei Kourtaliotis, în fundul cărora găsești surprize precum capele, zeci de izbucuri, secțiuni subterane de râu, și care se termină în spectaculoasa plajă Preveli, după ce râul străbate o superbă pădure de palmieri”.

Intrarea la eveniment este liberă.

M. T.

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *