Proiecte în derulare, la Geaca

În comuna Geaca se continuă proiectele anunțate sau demarate la începutul anului.

Dintr-o discuţie purtată cu primarul ing. Ioan  Miron, am aflat că, în lunile următoare, se intenționează reabilitarea Dispensarului Medical, un proiect mai vechi al Primăriei, dar autorizaţia de construcţie a sosit târziu. Cum au toate actele necesare, cei din administraţia locală se apucă de treabă. După ce au amenajat o nouă remiză PSI (şi de asta a fost nevoie), gospodarii din Geaca demarează lucrările de modernizare a sediului Dispensarului Medical din centrul de comună, unde de trei ori pe săptămână vine şi un farmacist. pentru asigurarea locuitorilor cu medicamentele prescrise de medicul de familie.

Edilii din localitate nu au renunţat nici la proiectul de introducere a apei potabile în satele Puini şi Legii, după ce în localităţile Geaca, Lacu şi Sucutard acest proiect a fost finalizat. Dacă tot veni vorba de satul Sucutard, aici sălile Şcolii Gimnaziale  „Nicolae F. Negruţiu”, reabilitată recent prin grija Primăriei, sunt încălzite cu gaz metan, iar la şcoala din Geaca spaţiile de studiu (clasele I-VIII şi grădiniţa) sunt încălzite cu sobe cu lemne. Primăria a făcut deja demersurile necesare pentru asigurarea  lemnelor  de foc pentru perioada iernii. Oricum, frig nu vor răbda cei 160 de elevi şi preşcolari din comună. Microbuzul-şcoală în fiecare dimineaţă adună copiii din cele șase sate componente ale comunei de pe marginea lacurilor piscicole de pe Câmpie. Având în vedere că zilele sunt tot mai scurte, au fost montate noi becuri pe străzile satelor, la intrarea în Geaca, dinspre Gherla.

Primarul ing. Ioan Miron ne-a mai spus că vor fi reabilitate şi drumurile de pe raza comunei, cu toate problemele ce apar în obţinerea aprobărilor şi autorizaţiilor necesare. Mai sunt trei luni până la sfârşitul anului, şi dacă va fi o toamnă frumoasă, în continuare vor demara lucrările de reparaţii la carosabil, în satele aparţinătoare comunei  Geaca.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie