Proiect inedit de prezentare și promovare a Clujului

Un proiect inedit de prezentare și promovare comună a Clujului universitar în vederea atragerii și menținerii unei resurse umane de calitate în municipiul Cluj-Napoca a fost realizat de cele șase universități publice clujene: Universitatea „Babeș-Bolyai”, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Artă și Design și Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Potrivit inițiatorilor, proiectul, unic în mediul universitar românesc, „a încercat să surprindă și să redea atât oferta universitară a Clujului, cât și spiritul orașului ca spațiu cotidian, economic, cultural și sportiv în permanentă dinamică, în continuă evoluție adaptată așteptărilor comunității, dar și pretențiilor studenților care îl populează”. „Am încercat să surprindem spiritul Clujului ca oraș al comunicării, al strategiilor comune, cu alte cuvinte al parteneriatului între universități, mediul de afaceri și autoritățile publice locale. Este pentru prima dată când toate universitățile publice ale unui centru universitar din România colaborează pentru realizarea și promovarea unei oferte comune, pentru constituirea unei comunități închegate și coerente, indiferent de concurența din timpul admiterii”, afirmă inițiatorii proiectului. În opinia acestora, „caracterul multicultural al învățământului superior și oferta educațională multilingvistică transformă Clujul într-un spațiu deschis și foarte primitor pentru studenții din întreaga țară și din afara granițelor României, fie că sunt sau nu vorbitori de limba română”.

Proiectul este „doar primul dintr-un șir de proiecte comune” care vizează promovarea Clujului universitar – precizează inițiatorii.

Materialul video, coordonat de reprezentanți ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, poate fi urmărit accesând link-ul https://tinyurl.com/yd3bk8oo

M. T.

Articole din aceeasi categorie