Proiect: Dobînda ipotecară, maxim de 2,5 ori dobânda de referinţă

Comisiile de buget, economică şi juridică au acordat marţi raport de admitere cu amendamente unei propuneri legislative care modifică OG 13/2011, astfel încât dobânda pentru creditele ipotecare nu va depăşi de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR.

„Plafonarea dobânzilor efective anuale, am stabilit şi s-a votat ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a Băncii Naţionale. Astăzi dobânda BNR fiind de 2,25, asta înseamnă ca dobânda maximă care poate fi percepută pentru creditele ipotecare ajunge undeva la 5,4%”, a afirmat marţi senatorul PNL Daniel Zamfir, unul dintre iniţiatorii propunerii legislative pentru modificarea şi completarea OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
El a precizat că, „în ceea ce priveşte dobânda maximă care poate fi percepută la creditele de consum, nu poate depăşi mai mult de 18%”. „Am luat aici ca referinţă dobânda maximă pe care statul român o percepe (…). Ca să eliminăm orice fel de discuţie care a existat şi care va mai exista în spaţiul public ca ar exista o limitare a dreptului agenţilor economici într-o piaţă liberă, este o practică europeană. Sunt foarte multe ţări din Europa care practică o limitare a dobânzilor. Am decis ca şi noi, în România, să intram în rândul ţărilor europene în ceea ce priveşte creditarea (…). Am stabilit foarte clar ca DAE să nu depăşească respectivele plafoane. Am decis să introducem acest amendament şi să plafonăm DAE pentru că, de cele mai multe ori, chiar dacă am fi plafonat dobânda remuneratorie sau pe cea penalizatoare, ar fi existat diverse mecanisme de introducere a speţelor bancare, comisioane şi aşa mai departe, care să fi ridicat DAE. Pe noi ne interesează ca cetăţenii români să ştie foarte clar cât vor plăti dobânda. Ori, limitând DAE, ştim foarte clar, de la bun început, cât va fi dobânda pe contract”, a afirmat Zamfir, citat de Agerpres.
Senatorul PNL a menţionat că limitarea de 18% vizează atât produsele bancare, cât şi ale IFN. „De obicei, IFN-urile dau credite de consum. Acolo am impus o dobândă maximă de 18%, iar la creditele ipotecare dobânda maximă este de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR”, a afirmat Zamfir, subliniind că măsura se va aplica noilor contracte.
Raportul Comisiilor reunite de buget, economică şi juridică va intra pentru dezbatere în plenul Senatului, ca primă cameră sesizată.

Articole din aceeasi categorie