Prof. univ. dr. Rodica Frenţiu (UBB) – Premiul de platină pentru caligrafie japoneză

Prof. univ. dr. Rodica Frenţiu, director al Departamentului de Limbi şi Literaturi Asiatice din cadrul Facultăţii de Litere a UBB, a fost distinsă cu Premiul de platină la ediţia 2017 a Expoziţiei internaţionale de caligrafie japoneză Connect the World – Global Shodo@Yasuda, de la Hiroshima (Japonia), după ce, anul trecut, a primit „Premiul de aur” la aceeaşi manifestare.

„Am început studiul caligrafiei japoneze cu ani în urmă, la ea acasă, din dorinţa de a-mi explica uimirea stârnită de un alt sistem grafic decât alfabetul şi de a-l înţelege cumva din interior. Dar, pe nesimţite, simpla scriere cu pensula a pictogramelor şi ideogramelor (shūji) s-a transformat în arta scrierii (shodō), linia neagră pe coala albă de orez revelându-mi nebănuite lumi… Iar Premiul de platină, acordat lucrării mele de caligrafie „Memoria clipei”, îl primesc cu mare bucurie, ca un dar pentru încercarea personală de a înţelege arta caligrafiei japoneze”, declară prof. dr. Rodica Frenţiu, citată într-un comunicat al UBB remis, duminică, presei.

„Dat fiind caracterul său restrictiv (condiţionat de specificitatea limbii), eclectic (prin învăţăturile şcolilor de caligrafie) şi exigent (din cauza materialelor folosite – hârtie, tuş şi pensulă), arta caligrafiei este practicată de puţini străini în afara spaţiului nipon.

În aceste condiţii, Premiul de platină obţinut de reprezentantul Universităţii Babeş-Bolyai la Expoziţia internaţională de caligrafie japoneză Connect the World – Global Shodo@Yasuda (Hiroshima, Japonia, 2017) reprezintă, în primul rând, o recunoaştere a înaltelor sale merite artistice într-o competiţie dominată, în mod tradiţional, de japonezi. În al doilea rând, Premiul de platină acordat recent pentru lucrarea „Memoria clipei” vine şi ca o reconfirmare a valorii artistice a artei practicate de Rodica Frenţiu, apreciate anul anterior cu Premiul de aur” – se precizează în acelaşi comunicat.

Expoziţia Connect the World – Global Shodo@Yasuda, organizată de Yasuda Women’s University, din Hiroshima, are ca scop fundamental promovarea dezvoltării caligrafiei japoneze la nivel mondial.

M. T.

Articole din aceeasi categorie