Primul an de administraţie Cristian Matei la Turda

Primarul social democrat Cristian Matei şi-a prezentat ieri raportul de activitate după un an de mandat de primar al municipiului Turda. El a spus că, în această perioadă, principala sa prioritate a fost elaborarea planului ce vizează asfaltarea străzilor din municipiu. „Având în vedere că bugetul este unul mic, pentru a putea fi rezolvată această problemă acută se impunea găsirea unor soluţii de finanţări externe. Motiv pentru care s-a realizat Planul de Mobilitate Urbană, un studiu pe baza căruia aparatul administrativ a scris deja o serie de proiecte de finanţare, urmând ca acestea să se desfăşoare atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Cel mai important proiect este cel care presupune achiziţionarea autobuzelor electrice, asfaltarea tuturor şoselelor pe care va circula transportul în comun, modernizarea trotuarelor şi a staţiilor cât şi realizarea pistelor de biciclete”, a spus Matei. Edilul din Turda a mai arătat că în cele 12 luni de la preluarea mandatului a fost înfiinţat operatorul unic de transport în comun care aparţine exclusiv Consiliului Local şi a fost depus proiectul de asfaltare a 20 de străzi din cartierul Băi, prin care se solicită finanţare Europeană.
Un alt capitol trecut de primarul Matei la „realizări” cuprinde depunerea cererilor de finanţare la Ministerul Dezvoltării în vederea modernizării a 237 de străzi din municipiu, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi începerea lucrărilor de modernizare a întregului cartier Micro 3, constând în asfaltarea străzilor, a trotuarelor, amenajarea intrărilor de bloc şi a parcărilor. De asemenea, va fi amenajată şi Piaţa Micro 3. „Au fost derulate lucrări de asfaltare pe 20 de străzi din municipiu: Aleea Obeliscului, Aleea Băilor, Strada Macilor, Aleea Nicolae Titulescu, Strada Lotus, Strada Ştefan cel Mare (trotuare), Strada Lianelor, Strada Intrarea Amurgului, Strada Rândunicii, Strada Scurtă, Calea Victoriei, Strada Republicii, Strada Zorilor, Strada Nuferilor, Strada Narciselor, Strada Poiana, Strada Decebal, Str. I Corvin, Strada Ecaterina Teodoroiu, Strada Roşiori. În urma eforturilor susţinute, s-a reuşit predarea Podului Peste Arieş şi preluarea acestuia de către CNAIR, urmând ca acesta să intre în reparaţii în perioada următoare”, a menţionat Cristian Matei. Totodată, edilul a mai subliniat că în primul an de mandat a reuşit să obţină statutului de Staţiune Balneoclimatică a arealului Băile Turda, prin care municipiul are posibilitatea să acceseze fonduri europene. Tot la „realizări” au fost trecute lucrările de reabilitare în întregime a intrării vechi în obiectivul turistic Salina Turda pentru a facilita accesul turiştilor cazaţi în oraş şi pentru a aduce la standarde europene şi acest acces în obiectiv. „S-a depus proiectul de înfiinţare a bazei sportive care să cuprindă construirea unui stadion, a unui bazin de înot şi terenuri de tenis, volei şi baschet. Totodată, s-au depus proiecte de finanţare pentru modernizarea a 5 şcoli şi licee, s-a obţinut 1 milion de lei de la Guvern pentru reabilitarea Colegiului Tehnic”, a mai punctat Matei. Pe lângă acestea, primaurl Matei a mai acţionat pentru includerea Spitalului Municipal într-un proiect major de investiţii. Proiectul a fost depus deja la Ministerul Sănătăţii şi prevede modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente.
Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie