Primim de la cititorii noştri: D E S T U L !!!

Scriu aceste rânduri cu revolta ce-mi stă în gât gata gata să iasă. Scriu pentru a-mi revărsa dezgustul faţă de ce-am ajuns ca popor, ca naţiune FOSTĂ independentă. Nu ştiu, nu sunt sigur că aceste rânduri scrise la disperare, disperarea unui om căruia i se ia ultimul lucru, DEMNITATEA, vor vedea lumina tiparului, deoarece şi aşa-zisa “presă independentă” e demult, foarte demult dependentă de toţi şi de toate. Poate totuşi voi găsi o redacţie curajoasă…

Ultima picatură care mi-a umplut paharul, a fost apariţia la TV pe un program de ştiri, a tot mai prezentului şi atotcunoscătorului ambasador al SUA. Această persoană, care de la numirea în post la Bucureşti nu precupeţeşte nici un efort de-a ne trage de urechi oricând şi pentru orice, şi-a depăşit propria-i nesimţire transoceanică. Invitat de către Casa Regala a României, într-un cadru solemn, a vorbit despre rolul Regelui Mihai I în istoria luptei anticomuniste. Greţos ! Tocmai el, reprezentantul Americii, America care în 1948 a fost ultima speranţă a poporului român şi a regelui său. Pentru care, sute de eroi patrioţi au murit luptând ca partizani, înroşind pământul cu sângele speranţei că ei, americanii, vor veni într-un târziu să ne elibereze de sub cizma sovietică. Alte sute de deţinuţi politici au murit în închisorile comuniste, tot în speranţa venirii lor, campioni ai democraţiei mondiale! În zadar. Jocurile erau făcute, carnea de tun a fost vândută la Yalta şi-n alte budoare diplomatice. Am fost amăgiţi, minţiţi şi nu în ultimul rând, sacrificaţi. Ulterior,după abdicarea forţată, Regele Mihai I a fost primit, ascultat cu deferenţă, dar cam atât. Învins, înşelat ca întreaga naţiune română, dezamăgit după periplul american, s-a întors în bătrâna Europa.

Azi, reprezentantul unchiului Sam, ne dă lecţii. Culmea, de istorie anticomunistă. Totală nesimţire ! Nu are dumnealui atâtea şosete şi batistuţe scrobite, câte morminte ştiute şi mai ales neştiute ale luptătorilor anticomunişti are această ţară. Acest individ bântuie prin ministere, prin guvern, prin parlament, mai abitir ca un comisar sovietic. Dă ”indicaţii preţioase” şi chiar impune. Vă aduceţi aminte de lecţiile de istorie care descriau ocupaţia sovietică? Poate că nu. Dar cei care preţuiesc istoria, cei care nu doresc ca ea să se repete, ştiu. Cunosc. În orice domeniu, acest individ dă sfaturi, poveţe şi când nu-i iese, chiar ridică vocea, strigă, dojeneşte, cheamă la raport. Pe cine? Pe ai noştri conducători saşii, care stau cu-n ochi la Bruxelles şi cu unul la Washington. Buzele lor sunt lipite de posteriorul domnului ambasador.

Biată ţară pe mâinile cui ai ajuns ! În plină Europă am ajuns ţara cu cea mai mare plantaţie de bananieri. Da, suntem o ţară “bananieră” în plină Europă, iar sportul nostru naţional este cur-lingul. Da, aţi înţeles bine, suntem campioni mondiali nedeclaraţi ai acestui sport, pe care-l practică majoritatea. Toate “serviciile” cică dau cu subsemnatul la CIA (se spune în media) şi înclin să cred. Sute de parlamentari votează legi, care nu sunt valabile fără aprobarea Bruxelles-ului. Slugă ai fost, slugă ai rămas. Înainte pupam papucul sultanului, apoi cizma rusească. Acum, ca într-o piesă de teatru de Goldoni, suntem slugi la doi stăpâni. Nu este aşa? Vă rog să mă contraziceţi. Spuneţi-mi că exagerez. Vă rog!

Nu am fi ajuns aici fără ajutorul cozilor noastre de topor. Dintr-o ţară “preponderent agrară” cum se spunea înainte de război, am ajuns să importăm lapte şi carne. Suntem campioni la producţia de grâu, dar importăm aluat congelat. Pe rafturile supermarketurilor, din 5 tipuri de mere, nu găsim nici unul românesc, avem cartofi din Egipt în timp ce ai noştri putrezesc în depozite. Până şi legăturile de frunze de pătrunjel sunt din Italia. Greşesc ?

De industrie, construită cu greu de ai noştri părinţi, ce să mai vorbesc? La pământ. La propriu. Şi nu întâmplător, ci cu totul calculat. Exemple. Aveam o fabrică de tractoare la Braşov, care asigura necesarul intern şi exporta în toate colţurile lumii. Jos cu ea! Acum toate tractoarele sunt de import. Aveam o fabrică de combine şi utilaje agricole la Bucureşti. Asigura necesarul ţării plus exportul. Jos cu ea! Acum importăm toate aceste maşinării, noi sau vechi, aruncate de alţii. Aveam fabrici de medicamente, acum sunt teren viran. De ce? Ca să-şi poată vinde ei, cu preţurile lor, iar copiii tăi, in sec.XXI să nu aibă elementarul vaccin. Mă doare sufletul.

De ai noştri ce să mai vorbesc?! Slugi. Vă jenează cuvântul? Atunci spuneţi neosclavagism. Acum sună mai bine. Indiferent că ai absolvit liceul şi culegi căpşuni sau desfunzi canale în străinătate, sau ai două facultăţi şi eşti angajat în IT sau spitale, tot ai luat “drumul codrilor”. Spre mai bine, spre siguranţa zilei de mâine.

De ce? Pentru că la noi se minte şi se fură. Se fură de atâta timp şi mai este. Până când? Nu ştiu, dar avem o ţară bogată. Pentru că judeţul Teleorman e aproape depopulat. De ce? Pentru că majoritatea, de la femei de serviciu, şoferi, până la consilieri, secretari de stat, miniştri, prim-miniştri şi preşedinţi de partid sunt la Bucureşti. Cei mai buni şi capabili români la…ronţăit ciolanul puterii.

Iar nouă, celor mulţi, ce ne lipseşte ? Un salariu decent, un loc de muncă sigur, o locuinţă, o speranţă pentru o viaţă mai bună ? Poate că da. Dar în primul rând ne lipseşte DEMNITATEA!

Alin SAMOCHIŞ

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *