Primăvara folclorului someşean, la Colegiul „Andrei Mureşanu” din Dej

Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Dej, Fundaţia “Andrei Mureşanu” şi Şcoala Populară de Artă “Tudor Jarda” au organizat, săptămâna trecută, un festival de cântece şi dansuri populare, sub genericul „Primăvara folclorică someşeană”.

Desfăşurat în sala festivă a colegiului, spectacolul a reunit solişti şi ansambluri folclorice ale şcolilor partenere din Beclean, Dej, Năsăud, Sighetul Marmaţiei şi Vad. Invitaţi speciali: Cristina Beldean Moşuţan, Felix Gălan şi Marinela Zegrean Istici, care a prezentat cu multă dăruire şi profesionalism programul acestei excelente manifestări, patronată de Centrul Judetean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

După alocuţiunile rostite în deschidere de prof. dr. Emilia Mureşan, directorul instituţiei gazdă, primarul Costan Morar şi prof. Axinte Bob, membru fondator al Fundaţiei „Andrei Mureşanu”, microfonul i-a revenit Marinelei Zegrean Istici, iar scena, Ansamblului „Mugurelul” al Clubului Copiilor din Sighetul Marmaţiei. Explozia de ritm şi culoare a dansatorilor maramureşeni a fost urmată de prestaţia a două tinere soliste de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud, Iulia Maria Ani şi Emilia Sîia Gavriloaie.

Ansamblurile de dansuri germane „Regenborgen”, de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa şi „Rosenkranz”, de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej, au adus, fiecare, câte o pată de culoare şi bună dispziţie spectacolului devenit astfel multicultural, după chipul şi asemănarea Transilvaniei.

Au evoluat apoi pe scenă soliştii vocali ai Şcolii Populare de Artă „Tudor Jarda” – filiala Dej, coordonaţi de expert Felix Gălan şi acompaniaţi de orchestra condusă de Emil Mihaiu, corepetitor la Şcoala Populară de Artă. Vocile tinerelor Celina Găldean şi Sorana Gălan, eleve ale colegiului dejean şi ale Şcolii Populare de Artă, împreună cu ale soliştilor Andrea Petrule, Ramona Vancea, Darius Şulea, Ioana Boldor, Cristina Peter, Marius Bogdan, Olga Pop Zanc şi Vlad Georgiu, au încântat publicul din sală, spectacolul încheindu-se cu mini-recitalurile invitaţilor amintiţi: Cristina Beldean Moşuţan, Felix Gălan şi Marinela Zegrean Istici.

Un spectacol maraton, care a pus în evidenţă frumuseţea şi talentul unor tineri, dedicaţi pasiunii lor de a păstra şi de a transmite mai departe bogăţia cântecelor şi dansurilor noastre populare.

În plus, spectacolul a constituit şi o binevenită campanie de strângere de fonduri, banii obţinuţi din vânzarea biletelor sau din donaţii şi sponsorizări urmând să fie folosiţi pentru dotarea cu mobilier a Centrului pentru Educaţie Nonformală din CNAM Dej.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie