Primăria Cluj-Napoca plăteşte chirii imense pentru şcolile rămase fără sedii

Municipalitatea clujeană e nevoită să aloce anual din bugetul local  peste 320 de mii de euro pentru a plăti chiria la şcolile şi grădiniţele care au rămas fără sedii în urma procesului de retrocedare. Cea mai mare parte a acestor bani merg către Biserica Unitariană şi Biserica Reformată.

Mai multe şcoli şi grădiniţe din Cluj-Napoca au rămas fără clădiri în ultimii ani după ce au fost revendicate şi cîştigate în instanţă. Unele dintre instituţiile de învăţămînt au fost însă relocate în alte spaţii, iar pentru altele primăriile plătesc chirie noilor proprietari. Aceştia au negociat la sânge chiria cerută municipalităţii. Aşa se face că suma plătită anual pentru chirii este de 320.752 de euro. Mai precis, 26.729,3 euro pe lună.

Cea mai mare sumă este platită pentru Liceul Teologic Unitarian  „J. Zsigmon” de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Pentru spaţiul deţinut de Episcopia Unitariană, municipalitatea plăteşte  21.191 euro lunar. Tot Episcopia Unitariană mai încasează lunar 8190 lei pentru spaţiul în care funcţionează Liceul „Brassai Samuel”.

O altă şcoală fără clădire proprie este Liceul Teologic Reformat. Primăria Cluj-Napoca scoate lunar din buget 18.415 lei pentru a achita chiria Eparhiei Reformate din Ardeal.

Tot la Eparhia Reformată, municipalitatea clujeană alocă lunar 11.655 lei cu titlul de chirie pentru spaţiile în care funcţionează Liceul „Apacsai Csere Ianos” Şi comunitatea evreilor face o afacere bună cu primăria pe seama spaţiilor pe care le-au revendicat. Astfel, Federaţia Comunităţii Evreieşti încasează lunar 6600 de lei pentru clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Şcoala de Muzică „A. Bena”, iar Comunitatea Evreilor Cluj primeşte de la bugetul local 7100 lei luna pentru clădirea în care funcţionează Grădiniţa „Parfum de tei”.

Municipalitatea mai plăteşte lunar 3789 lei la Oficiul Franciscanilor pentru imobilul în care îşi desfăşoară activitatea o parte din clasele Liceului „Apacsai Csere Ianos”.  Şi Grădiniţa “Mica Sirenă funcţionează într-un spaţiu închiriat. În acest caz, municipalitatea plăteşte nu mai puţin de 4500 lei lunar unei persoane fizice. De asemenea, Fundaţia Educaţie pentru Libertate primeşte lunar 19739 lei pentru clădirea în care îşi defăşoară activitatea Şcoala Waldorf, iar Asociaţia Română pentru promovarea Pedagogiei încasează de la primărie 4330 lei pentru un spaţiu închiriat Şcolii Waldorf. O altă unitate de învăţăm\nt pentru care municipalitatea plăteşte chirie este Liceul Tehnic „Anghel Saligny”. În acest caz chiria se ridică la 1035 lei lunar. De remarcat este faptul că cele mai mari chirii sunt plătite Bisericii Unitariene, Episcopiei reformate, Ordinului Franciscanilor şi Comunităţii Evreilor. Pe lîngă aceşti bani care le vine de la bugetul local cu titlu de chirie, aceste entităţi mai primesc de la Consiliul local sume importante în cadrul programului de sprijinireaa cultelor religioase.

C.P.

Articole din aceeasi categorie