Prietenii elveţieni au donat gherlenilor o autospecială de pompieri

În ultimii 20 de ani, edilii localităţii Nendaz (Elveţia), cu care municipiul Gherla este înfrăţit, au sărit de foarte multe ori în sprijinul administraţiei locale a oraşului de pe Someş. An de an, de acolo au venit zeci de ajutoare, acte de caritate de mare folos pentru partea română.

De câteva zile, Serviciul de urgenţă al pompierilor din Gherla are în dotare o nouă autospecială de intervenţie, primită cadou din Elveţia. Zilele trecute, în prezenţa primarului municipiului Gherla, Ioan Neselean, şi a viceprimarului Iulia Trif, în centrul oraşului s-a desfăşurat festivitatea de donare a autospecialei de pompieri, din partea Asociaţiei de Prietenie Nendaz – Gherla. La eveniment au fost prezente oficialităţile locale, oaspeţii din Elveţia, mulţi cetăţeni ai oraşului.

Pascal Praz, preşedintele Asociaţiei de Prietenie Nendaz – Gherla şi preşedinte al asociaţiei OVR din Elveţia, a subliniat că nouă donaţie completează echipamentul actual şi face din SVSU Gherla unul dintre cele mai dotate servicii din România. Pentru cei care conduc destinele municipiului, elveţienii sunt adevăraţi prieteni, care mereu îi ajută pe locuitorii oraşului transilvan şi onorează la fiecare început de vară manifestările prilejuite de Zilele Oraşului.

Primarul Ioan Neselean a transmis mulţumiri pentru gestul făcut şi şi-a exprimat speranţa unei colaborări la fel de bune cu elveţienii şi în continuare. Conform obiceiului, o cheie simbolică a autospecialei a fost înmânată şefului serviciului, Ioan Borbel, în aplauzele celor prezenţi. Festivitatea s-a încheiat cu parada autospecialelor, în sunet de sirene, spre satisfacţia celor prezenţi în Piaţa Libertăţii, mai ales a copiilor.

Autospeciala de intervenţie marca Renault a ajuns în România încă în cursul lunii mai, când elveţienii au făcut o donaţie similară pentru Serviciul Voluntar din localitatea Brăduleţ, din judeţul Argeş. Acţiuni umanitare primite cu multă mulţumire atât de edilii argeşeni, cât şi de gherleni.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie