Prezentare de carte regală la Cluj-Napoca: „Regalitatea, astăzi”

Principele Radu al României va fi prezent, joi, 23 martie, la Cluj-Napoca, la un eveniment de prezentare a volumului său „Regalitatea, astăzi”, apărut la Curtea Veche Publishing.

Evenimentul, organizat de Curtea Veche Publishing, alături de Facultatea de Istorie şi Filosofie şi Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, va avea loc de la ora 11:00, în Aula Regele Ferdinand a Institutului de Istorie „George Bariţiu” (strada Napoca nr. 11, etaj 1) şi va fi urmată de o sesiune de autografe.

Volumul „Regalitatea, astăzi” priveşte, din perspectivă istorică şi europeană, atât situaţia monarhiei ca formă de guvernământ, cât şi Casa Regală ca instituţie. Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte case regale din Europa şi, de asemeni, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în ţara noastră, în ultimii 150 de ani, de când datează monarhia română – precizează organizatorii.

Intrarea la eveniment este liberă.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie