Premierul Dăncilă: Proiectele spitalelor regionale din Craiova, Cluj şi Iaşi se află într-o fază avansată de pregătire

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat, luni, că proiectele spitalelor regionale din Craiova, Cluj şi Iaşi se află într-o fază avansată de pregătire. „Vorbim despre construcţia de spitale noi, de modernizarea infrastructurii spitaliceşti, pornind de la nevoile reale ale populaţiei. Ne-am asumat, prin programul de guvernare, construcţia a opt spitale regionale – Craiova, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi, Braşov, Cluj şi Iaşi. Proiectele spitalelor regionale din Craiova, Cluj şi Iaşi se află într-o fază avansată de pregătire”, a declarat Dăncilă la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova. Consiliul Judeţean Cluj a pus la dispoziţia Ministerului Sănătăţii un teren în suprafaţă de 143.064 mp, situat în localitatea Floreşti, strada Avram Iancu nr. 370 – 374, în scopul construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Valoarea de inventar a terenului este de 25.760.295 lei. Din evaluările făcute până acum, unitatea medicală ar urma să aibă 800 de paturi şi 37 de secţii medicale.

S.P.

Articole din aceeasi categorie