Premiere cinematografice. Războiul împotriva cartelurilor de droguri. Dosarul Mexic

Nu este săptămână să nu primim veşti de pe frontul luptei împotriva cartelurilor de droguri, veşti pe axa Columbia – El Salvador -Honduras. Le cunoaştem activitatea, ştim care sunt urmările. Graţie peliculei Sicario2: Soldado (producţie Statele Unite 2018) pătrundem în lumea traficanţilor de droguri din Mexic, lume la fel de periculoasă. De reţinut este faptul că în Mexic acţionează Noua Generaţie (activ din 2015), La Familia este un cartel mai vechi, nu este exclus ca Stefano Sollima să le aibă drept modele.

Sicario 2 – regia Stefano Sollima; scenariul Taylor Sheridan; în distribuţie Benicio Del Toro, Josh Brolin, Isabela Moner, Catherine Kenner, Jeffrey Donovan – este departe de primul Sicario: Asasinul, producţie 2015, de trei ori nominalizată la Oscar, nominalizată şi la Palme d’ Or, film bine făcut de Denis Villeneuve.

Ce a rămas atunci din primul Sicario? Scenaristul este tot Taylor Sheridan plus Del Toro, Josh Brolin şi Jeffrey Donovan.

Care sunt diferenţele? Multe şi majore. În primul rând, tema aleasă de Sollima, războiul împotriva cartelurilor de droguri la graniţa Statelor Unite cu Mexicul. Apoi, accentul care cade pe copii, înrolaţi de mici în diferite bande şi atunci vorbim despre pierderea inocenţei de la vârste fragede.

Ce le apropie? Războiul este la fel de sângeros. Generează crime, răpiri, violenţe de neimaginat. Le mai apropie dinamismul şi am să vă ofer doar câteva rânduri scrise în ‘Variety’: “tensionat, aspru, şocant”. Subscriem fără rezerve. Sicario 2 nu este deloc un film comod, nu este deloc recomandat celor slabi de îngeri. Este lumea despre care citim aproape zilnic, pe care o vedem în buletinele de ştiri ale televiziunilor de pretutindeni deja. Cunoaştem urmările, triste, de la dealer la consumator. Trist este că le vedem şi în lumea românească, cu urmările nefaste.

Cât priveşte actorii, nimic nou sub soare. Sunt buni, sunt exacţi, ştiu ce au de făcut. Implicarea este totală şi dacă filmul se bucură de critici favorabile, atunci acest lucru li se datorează şi lor. Dacă e să amendez ceva la filmul lui Sollima, atunci acesta este finalul, neconvingător, pe cât de previzibil, pe atât de fuşărit, un minus peste care nu se poate trece. Eu cel puţin nu pot trece, mai ales când tema este una actuală, serioasă prin consecinţe.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *