Praful se alege de Ordonanţa lăcomiei

Nici nu s-au închis bine porţile puşcăriei în spatele lui Dragnea, că celebra eminenţă cenuşie Darius Vălcov a şi fost debarcat din funcţia de consilier al primului-ministru, iar din spatele uşilor la fel de zăvorâte ale guvernului răzbat tot mai multe zvonuri privind modificarea Ordonanţei lăcomiei, pe numele ei oficial Ordonanţa 114.
Adoptată pe şest în ultimele zile din 2018, deci după ce companiile îşi stabiliseră planurile şi bugetele pentru 2019, şi fără a fi discutată cu nimeni din mediul de afaceri, ordonanţa instituia noi taxe în mai multe sectoare economice, printre care cel bancar, cel energetic şi cel al comunicaţiilor. Nu trebuie să plângem de mila nici unuia dintre aceste domenii, dar trebuie să observăm că în Codul Fiscal există o prevedere care spune că orice modificare legislativă trebuie anunţată cu şase luni înainte de a fi pusă în practică, or Ordonanţa respectivă îşi făcea efectele chiar din primele zile ale anului.
De altfel, OUG 114 a fost acerb criticată de mai tot mediul de afaceri din ţară, care avertiza asupra unor posibile efecte negative ale noilor măsuri fiscale asupra populaţiei, ce ar urma să suporte majorări de tarife la energie electrică, servicii de comunicaţii, carburanţi, alimente şi alte bunuri de larg consum, precum şi creşteri ale dobînzilor bancare. Ceea ce, după cum se poate constata, chiar s-a întâmplat. Mai mult, în prima lună a anului, o analiză făcută de PwC arăta că şapte din zece companii private din România vor abrogarea în întregime a Ordonanţei 114, iar peste jumătate dintre acestea (52%) intenţionează să sesizeze Comisia Europeană pentru că unele măsuri contravin legislaţiei europene.
Guvernul a reacţionat cât de cât, astfel că, după modelul inaugurat în 2017 cu Ordonanţa 13, abrogată imediat de Ordonanţa 14, prin martie a fost adoptată Ordonanţa 19, care introducea, în locul ROBOR-ului, un nou indicator calculat pe baza tranzacţiilor interbancare, acesta din urmă urmând să fie aplicat doar în calculul dobânzilor la creditele persoanelor fizice. De asemenea, a fost îmblânzită taxa pe activele financiare nete ale băncilor şi au fost suspendate temporar cerinţele privind capitalul administratorilor de fonduri private de pensii din Pilonul II.
Apoi, la sfârşitul lunii mai, după duminica alegerilor europarlamentare, Ordonanţa a primit raport de respingere în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din Camera Deputaților, iar președintele acestei comisii, deputatul USR Cătălin Drulă a afirmat că “acest act normativ e un dezastru pentru economia românească și trebuie respins în întregime”. Iar presiunile pentru anularea ordonanţei continuă.
Recent, într-un studiu comandat de Federaţia Patronală Petrol şi Gaze, se afirmă că plafonarea preţului de vânzare la gazele naturale către consumatori – altă prevedere din Ordonanţă – “va genera un impact negativ pe termen lung asupra sectorului românesc al gazelor naturale” şi se solicită abrogarea plafonării, concomitent “cu aplicarea unui mecanism de protecţie a consumatorilor de energie vulnerabili”.
În sfârşit, încă o piatră pe mormântul Ordonanţei a fost pusă de Comisia Europeană, care, în recomandările specifice de ţară pentru 2019, aprecia că “stabilitatea financiară din România a fost din nou sub presiune în 2018, din cauza unui set de iniţiative legislative ale Guvernului”, şi făcea o referire directă la taxa pe activele bancare.
Este greu de anticipat cum va reacţiona guvernul Dăncilă (fireşte, dacă va continua să rămână la conducere) la toate acestea, însă este foarte posibil ca din mai toate prevederile Ordonanţei să rămână dacă nu praful, atunci pulberea.

Viorel DĂDULESCU

 

Articole din aceeasi categorie

2 Responses to Praful se alege de Ordonanţa lăcomiei

  1. Eugenia

    Eu zic sa nu mai plateasca strainii nimic! De ce sa plateasca saracii? Ca si gura lor ar minca ceva…
    Numai românii! Să plateasca frate nesimtiti astia de români, ca prea li s-a urcat la cap ca România ar fi tara lor!
    Si sa avem #guvernulmeu #forever #hastag

  2. Eugenia

    Eu zic sa nu mai plateasca strainii nimic! De cea plateasca saracii? C asi gura lor ar minca ceva…
    Numai românii! Să plateasca frate nesimtiti astia de români, ca prea li s-a urcat la cap ca România ar fi tara lor!
    Si sa avem #guvernulmeu #forever #hastag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *